FC U Craiova și FC Botoșani s-au întâlnit astăzi într-un meci viu disputat și cu multe goluri în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1.
FC U CRAIOVA 1948 a început meciul cu R. Popa – Negru, Kovacic, Diallo, Bușu – Vl. Achim, Asamoah – Sidibe, Bauza, Van Durmen – Cl. Bălan, avându-i pe banca de rezerve pe Mogoșanu, Paramatti, D. Albu, Al. Blidar, Vl. Pop, Ondaan, Compagno, Marquet, C. Albu, în timp ce echipa lui Mariu Croitorul a intrat în teren cu Ed. Pap – Braun, Haruț, Dawa, Țigănașu – Dican, Edjouma, E. Papa – Tîrcoveanu, M. Roman II, Jaja Silva, în timp ce pe banca de rezerve au fost M. Contra, Patache, Șeroni, Neciu, D. Croitoru, Mailat, FIli, M. Roman I, Lupeta.
Meciul de pe Stadionul de Fotbal din municipiul Craiova a fost arbitrat de Barbu Marian (Făgăraş) și asistenții Orbuleţ Mircea (Bucureşti), Danşa Ciprian Florin (Satu Mare).
Primul gol a venit în minutul 16 pentru craioveni după ce Van Durmen centrează în fața porții pentru Bălan, care trimite în poarta lui Pap și deschide scorul în Bănie.
După doar două minute, în minutul 18 Mihai Roman II restabilește rapid egalitatea, iar FC Botoșani pare capabilă să învingă.
Câteva minute mai târziu, în minutul 22, după o gafă a lui Dawa, Bauza șutează din marginea careului, iar Pap respinge înapoi până la jucătorul oltenilor, care reușește să trimită cu capul în poarta FC Botoșani.
Cu puțin înainte de pauză, același Mihai Roman restabilește egalitatea pentru a doua oară în prima repriză a întâlnirii, iar ambele echipe pleacă la egalitate în pauză.
Ultimul gol al partidei avea să vină în minutul 78. Compagno, proaspăt intrat, primește în careu și trimite din întoarcere direct în poarta FC Botoșani și își duce echipa în avantaj.
Scorul final a fost de 3 – 2 pentru craioveni care smulge 3 puncte uriașe după meciul cu FC Botoșani.
Guvernul a aprobat, joi, un proiect de lege care modifică regimul juridic al preparatelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, introducând reguli mai stricte privind eliberarea, prepararea, păstrarea și evidența acestora în farmacii.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria.
Potrivit acesteia, proiectul de lege urmărește clarificarea...
Un echipaj de jandarmerie aflat în patrulare a intervenit, joi, 12 februarie, în jurul orei 17.00, după ce a observat o fată căzută pe trotuarul străzii Dragoș Vodă din municipiul Botoșani, în apropierea Casei Sofian.
Jandarmii au acționat de îndată, așezând-o pe fată într-o poziție de siguranță și încercând să stabilească ce s-a întâmplat. Din primele discuții purtate la fața locului, aceștia au aflat că tinerei i se făcuse rău...
Conduceți prudent! Până la ora 09:30, pe drumurile din județ vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Meteorologii spun că ceața va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau poleiului.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți...
O femeie din municipiul Botoșani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 de lei după ce a aruncat un sac cu deșeuri menajere într-un coș stradal destinat exclusiv resturilor de mici dimensiuni generate de pietoni.
Incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2026, în jurul orei 09:15, în fața unui bloc situat pe Bulevardul George Enescu, nr. 22. Polițiștii locali care monitorizau zonele cunoscute pentru probleme legate de depozitarea...