EVENIMENT
Femeie cu cetățenie română și ucraineană, prinsă cu sume mari de bani, de polițiștii de frontieră de la Vama Siret
Sume importante de bani, în lei și valută, au fost descoperite, sâmbătă, 14 ianuarie 2023, de polițiștii de frontieră de la Vama Siret, într-o mașină condusă de o femeie cu dublă cetățenie, română și ucraineană.
Potrivit Poliției de Frontieră, sâmbătă, în timpul unor misiuni de supraveghere și control, un echipaj mobil din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret a oprit în trafic, pe DN 2, la aproximativ 700 de metri de PTF Siret, pentru control un mijloc de transport înmatriculat în Ucraina, condus de către o femeie cu dublă cetățenie româno-ucraineană.
În vehicul se mai aflau cinci pasageri.
„În urma unui control specific, au fost descoperite 30.000 de lire sterline, 60.000 de euro și 25.917 lei, despre care femeia a declarat că-i apațin, dar nu deține dovada declarării în vamă”, transmite Poliția de Frontieră.
Persoanele din vehicul, mijlocul de transport și sumele în lei și valută, au fost înaintate către Biroul Vamal Siret, pentru aplicarea măsurilor legale ce se impun.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
VIDEO. Zeci de profesori din Cluj, la mitingul de protest de la București: Asistăm la FALIMENTUL educației
Zeci de profesori din Cluj au participat miercuri, 4 februarie, la mitingul de protest organizat de mai multe federații sindicale din învățământ, care a avut loc în fața Guvernului.
Aproximativ 3.000 de cadre didactice au ieșit în stradă pentru a cere revenirea la norma didactică și la numărul de elevi din clase, așa cum erau înainte ca Guvernul Bolojan să aprobe măsurile de austeritate.
Zeci de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Drone cu Inteligență Artificială pentru găsirea copilului de 4 ani dispărut în Someș la Gherla. Ce spune Salvamont
La aproape două săptămâni de la dispariția copilului de 4 ani căzut în râul Someșul Mic, în zona municipiului Gherla, operațiunile de căutare continuă zilnic. Autoritățile implicate precizează că intervențiile sunt adaptate condițiilor din teren și presupun căutări cu drone aeriene cu inteligență artificială.
Misiunea este coordonată de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, cu sprijinul ISU Cluj...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Remus Lăpușan, PSD Cluj: Majorările de taxe și tăierea investițiilor nu pot reprezenta soluții reale pentru relansarea economiei
Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, a susținut în plenul Camerei Deputaților o declarație politică prin care a atras atenția asupra momentului tensionat traversat de economia României, subliniind necesitatea unor politici coerente, predictibile și orientate spre investiții, educație și susținerea producției locale, ca soluții reale pentru relansarea economică și creșterea nivelului de trai al românilor.
...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Sorana face spectacol la Cluj. Victorie fulger și duel de foc cu campioana en-titre la Transylvania Open 2026
Sorana Cîrstea, favorita numărul trei a turneului WTA250 Transylvania Open 2026 și singura româncă rămasă pe tabloul de simplu a dominat categoric duelul cu Tamara Zidansek, impunându-se în doar două seturi, scor 6-1, 6-0.
Clasată pe locul 36 mondial, Cîrstea și-a respectat statutul de favorită și a controlat autoritar partida, lăsând foarte puține șanse adversarei sale.
Cu un joc agresiv și o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
