EVENIMENT
Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un zăvoi din județul Olt

O femeie dată dispărută pe parcursul zilei de vineri, 24 iunie 2022, a fost găsită decedată în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un zăvoi, în apropierea satului Chilia, județul Olt.
Potrivit IPJ Olt, în urma activităților de căutare, în noaptea de 2 spre 3 iulie 2022, femeia, în vârstă de 88 de ani, a fost găsită decedată, într-un zăvoi, din apropierea satului Chilia, din comuna Făgețelu, județul Olt, la aproximativ trei kilometri de locul dispariției.
Din verificarea sumară a trupului femeii, acesta nu prezenta urme vizibile de leziuni, fiind transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii efectuează cercetări, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
În data de 1 iulie 2022, familia persoanei dispărute a fost de acord cu mediatizarea dispariției.
EVENIMENT
VIDEO. Alexandru Nazare, în război cu firmele inactive: „Stau sub radar și desfășoară acțiuni de evaziune și fraudă”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțatun set de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, vizând cele peste 460.000 de firme inactive din România, din care 120.000 au datorii de peste 3,5 miliarde de lei.
Acestea vor face parte din pachetul 2 de măsuri pe care Guvernul vrea să le adopte cât mai curând posibil.
Firmele trebuie să își declare activitatea sau vor fi radiate
„E momentul să…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Detașamentul de Pompieri Sebeș a fost solicitat să intervină marți, în jurul orei 19:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deșeuri menajere, aflate într-o clădire dezafectată din municipiul Sebeș, pe strada Mihail Kogălniceanu, în zona PROFI.
La fața locului intervin pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), sprijiniți de echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sebeș.
Cauza probabilă a izbucnirii focului…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Colaborare între Colegiul Militar „Mihai Viteazul” și Primăria Alba Iulia, pentru implicarea elevilor în activități extrașcolare

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” a propus recent tîncheierea unui parteneriat cu Primăria Alba Iulia, în vederea implicării elevilor în activități extrașcolare organizate cu sprijinul administrației locale, în domenii precum educaţie civică, cultură, mediu, sport etc.
Un proiect de hotărâre în acest sens, privind încheierea unui protocol de colaborare între Primăria Alba Iulia și instituția de învățământ, urmează să fie aprobat în curând în Consiliul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. 8 stații noi de monitorizare a calității aerului, amplasate în oraș. Boc: Aerul pe care îl respirăm ne privește pe toți

Opt stații noi de monitorizare a calității aerului au fost amplasate de Primăria Cluj-Napoca. Șapte sunt la școli.
În total, arată primarul Emil Boc, acum sunt 24 de unități care măsoară calitatea aerului în Cluj-Napoca.
Emil Boc: Aerul curat înseamnă sănătate pentru copii, pentru noi toți
„Aerul pe care îl respirăm ne privește pe toți. De aceea îl măsurăm zi de zi în timp real. Tocmai am…
Citește mai mult pe Cluj24.ro