Connect with us

EVENIMENT

Femeie prinsă sub o mașină, pe o șosea din județul Cluj

Publicat

pompieri noaptea general

Pompierii din Cluj-Napoca au intervenit luni seară pentru a salva o femeie prinsă sub un autoturism răsturnat în afara șoselei, între localitățile Popești și Corușu.

Pompierii au găsit femeia de cca 30 de ani prinsă sub autoturismul răsturnat pe partea laterală, aproape în totalitate.

„Salvatorii au imobilizat autoturismul și au acționat cu echipamentele hidraulice pentru a ridica autoturismul, iar apoi au extras victima care suferise multiple traumatisme. Aceasta era în stare de conștiență, era cooperantă, fiind preluată apoi de către echipajul SMURD și transportată la spital, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. A mai fost consultat un bărbat la locul accidentului de către un echipaj SMURD, care, la prima evaluare, prezenta afecțiuni ușoare”, anunță ISU Cluj.

Pompierii au descarcerat și extras victima surprinsă sub autoturismul răsturnat, au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență, au asigurat măsuri pentru siguranța salvatorilor și a persoanelor implicate în accident, precum și de prevenire a incendiilor la locul accidentului.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO: Urși la ”Spa”, în mijlocul pădurii. Imagini inedite surprinse în Parcul Natural Apuseni

Publicat

video: urși la ”spa”, în mijlocul pădurii. imagini inedite surprinse

Imagini inedite cu un ”spa” al urșilor în mijlocul unei păduri din Parcul Natural Apuseni au fost surprinse recent de o cameră de monitorizare a faunei. Aceasta a fost amplasată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului natural.

În imagini se văd doi urși care se scaldă într-o acumulare de apă în mijlocul pădurii.

 

Urșii au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele deluroase. În căutarea hranei, urșii fac deplasări…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Nou protest la Cluj-Napoca. Marș cu 2.000 de persoane, de susținere a independenței justiției

Publicat

protest justitie7.jpg






Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca va asigura, duminică seara, măsurile de ordine publică cu ocazia desfășurării unei manifestări publice de protest, organizată în municipiul Cluj-Napoca între orele 18.30 – 22.00, la care se estimează participarea a aproximativ 2.000 de persoane.

Protestul se va desfășura, inițial, în fața Curții de Apel Cluj, cu scopul susținerii independenței justiției, după…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Asigurare RCA obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice. De astăzi pot fi aplicate amenzi. Care sunt noile reguli

Publicat

trotinetele electrice de închirat ce se găsesc și la alba

Asigurare RCA obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice. Noua lege RCA ce a intrat în vigoare în urmă cu o lună se aplică, începând din 13 decembrie, în ceea ce privește sancțiunile. Polițiștii pot da amenzi pentru lipsa asigurării obligatorii pentru astfel de vehicule.

Amenzile prevăzute de noua lege sunt între 1000 și 2000 de lei. Lipsa RCA poate duce și la reținerea certificatului de înmatriculare.

Asigurare RCA obligatorie pentru trotinete și biciclete….

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Accident pe strada Teodor Mihali din Cluj‑Napoca. Livrator pe bicicletă lovit de o portieră deschisă, transportat la spital

Publicat

ambulanta cluj.jpg






Un accident rutier soldat cu rănirea unui curier a avut loc sâmbătă, 13 decembrie, pe strada Teodor Mihali, una dintre arterele importante din municipiul Cluj‑Napoca.

Incidentul s‑a produs după ce un pasager al unei mașini parcate a deschis portiera fără să se asigure, iar curierul care circula cu bicicleta nu a mai putut evita impactul.

Potrivit IPJ Cluj, evenimentul s-a produs în jurul orei 11:40, iar…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe