EVENIMENT
Femeie rănită în accident în Satu Mare. Șoferul vinovat consumase băuturi alcoolice
Un șofer beat la volan a provocat un accident în Satu Mare, în urma căruia o femeie a ajuns la spital. Accidentul s-a produs luni diminața, în jurul orei 8.00, pe o stradă circulată din Satu Mare.
Potrivit portalsm.ro, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare, a intrat într-un autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 31 de ani.În urma impactului, autoturismul șoferului vinovat a fost proiectat pe spațiul verde din apropierea șoselei, fiind serios avariat.
Pasagera aflată în mașina lovită a fost transpotată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.
Potrivit IPJ Satu Mare, în urma testării cu aparatul etilotest s-a descoperit că șoferul vinovat de producerea accidentului avea o alcoolemie de 0,81 g/l alcool pur în aerul expirat.
EVENIMENT
Aministie fiscală pentru cei care au câștiguri din criptomonede. Amendamentul, inițiat de deputatul clujean Sabin Sărmaș
Românii care realizează venituri din criptomonede vor beneficia de amnistia fiscală.
Parlamentul a adoptat un amendament la Legea privind amnistia fiscală, inițiat de deputatul neafiliat de Cluj, Sabin Sărmaș, care este un investitor pe piața cripto.
Aministie fiscală pentru cei care au câștiguri din criptomonede. Amendamentul, inițiat de deputatul clujean Sabin Sărmaș
Astfel, conform noii reglementări, câștigurile realizate din tranzacțiile cu criptomonede…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Măsuri de siguranță luate pentru alegerile prezidențiale, în Alba. Ce trebuie să știe alegătorii
Pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță, legalitate și ordine publică a scrutinului pentru alegerea Președintelui României, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Alba au adoptat măsuri speciale de protecție și intervenție.
Peste 1.000 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) – polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de la imigrări și de la alte…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: La 77 de ani, Marian Tănăsie a alergat într-un costum popular moștenit din familie, la Crosul Unirii din Alba Iulia
Marian Tănăsie, un maratonist în vârstă de 77 de ani din Pitești, a alergat sâmbătă la Crosul Unirii din Alba Iulia îmbrăcat într-un costum popular moștenit din familie.
„Alerg de 33 de ani, de la primul maraton al Bucureștiului. La Alba Iulia, am alergat în urmă cu 25 de ani în costum popular și de atunci numai în costum popular alerg.
De peste 20 de ani am ales să respect această sărbătoare populară prin…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Crosul Unirii 2024, la Alba Iulia. Alergătorii au luat startul în șanțurile Cetății Alba Carolina
Crosul Unirii 2024, la Alba Iulia. Sute de iubitori ai sportului, de toate vârstele, au luat startul sâmbătă, 23 noiembrie, la Crosul Unirii – ediția 55, în șanțurile Cetății Alba Carolina.
Primăria Alba Iulia, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia a organizat sâmbătă, 23 noiembrie, o nouă ediție a evenimentului „Crosul Unirii”.
Copii, tineri și adulți iubitori ai sportului au fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro