Connect with us

ACTUALITATE

Fermă educaţională a animalelor domestice, inaugurată la Sanctuarul Libearty de la Zărneşti

Publicat

O fermă educaţională a animalelor domestice salvate va fi inaugurată sâmbătă, de Asociaţia Milioane de Prieteni, la Sanctuarul Libearty de la Zărneşti, la eveniment fiind aşteptaţi actorul Peter Egan şi pianistul Simon Mulligan.

"Crearea acestei ferme a venit ca o necesitate atât pentru animalele pe care le-am salvat deja şi cele care vor ajunge în grija noastră pe viitor, dar şi ca o necesitate din ce în ce mai mare de a le arăta copiilor că vaca nu e mov, aşa cum o văd ei la televizor, că porcii nu zboară şi că ouăle sunt făcute de găini, nu de vreo maşinărie. Sunt lucruri care poate unora li se par hilare, însă generaţiile tinere nu cunosc aceste lucruri pentru că puţini sunt cei care mai au bunici la ţară şi care au şansa să vadă animale domestice în realitate şi nu doar pe ecrane", a declarat preşedintele Asociaţiei pentru protecţia animalelor, Cristina Lapis.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Milioane de Prieteni, cei doi artişti britanici vor susţine, sâmbătă seara, la Castelul Bran, un spectacol caritabil în folosul animalelor, prin care vor marca, totodată, împlinirea a 120 de ani de la naşterea marelui poet britanic Alfred Loyd Tennyson.

Ferma educaţională a animalelor domestice salvate de la Zărneşti va fi construită pe o parte din terenul aferent Sanctuarului, iar ambasador al acesteia va fi actorul Peter Egan, care a acceptat acest rol, a menţionat sursa citată. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe