Connect with us

EVENIMENT

București: „Festivalul Luminii”, organizat de Cercetașii României în cadrul programului ”Străzi deschise”. Peste 5.000 de gulguțe vor lumina Calea Victoriei. PROGRAM

Publicat

festivalul luminii bucuresti
sursa foto: Daria Mazilu -

Primăria Capitalei informează că sâmbătă, în cadrul "Festivalului Luminii" organizat de Cercetașii României, vor fi aprinse peste 5.000 de cutiuțe cu lumânări pe Calea Victoriei.

Evenimentul face parte, alături de spectacole de teatru şi expoziţii, din programului "Străzi deschise", desfăşurat sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10.00 şi 22.00, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei.

"Pentru prima dată la 'Străzi deschise', 'Festivalul Luminii' va aprinde sâmbătă, 20 mai, în jurul orei 20.00, peste 5.000 de gulguţe (cutiuţe cu lumânări) pe Calea Victoriei, între Memorialul Renaşterii şi Cercul Militar.

„Străzi deschise”. Programul, evenimentelor din weekendul 20-21 mai 2023

Tot în cadrul festivalului, publicul 'Străzi deschise' este invitat să participe la atelierele educative şi creative organizate în intervalul orar 17.00-21.30, în mai multe puncte de pe traseul pietonal: Memorialul Renaşterii, Piaţa Revoluţiei, Biserica Kretzulescu, Hotel Novotel, Teatrul Odeon şi Cercul Militar", informează PMB, prin intermediul unui comunicat.

Spectacolul interactiv şi educativ "Magia ghicitorilor" va avea loc în faţa Muzeului Naţional de Istorie a României, sâmbătă, între orele 17.00 - 18.00, iar duminică între 11.00 - 12.00.

În cadrul spectacolului, prezentat de Teatrul Ion Creangă, "giumbuşlucurile alternează cu întrebări care hrănesc curiozitatea, antrenează logica şi dezvoltă capacitatea de înţelegere".

Alături de amfitrionii distracţiei, actorii Cezar Vlad Popescu şi Oliviu-Cristian Bughiu, copiii sunt încurajaţi să pună întrebări şi să descopere împreună răspunsurile.

„Străzi deschise”. Spectacole, acrobație stradală și expoziții

Marionetele Teatrului de Animaţie Ţăndărică se întorc la "Străzi deschise" cu o nouă rundă de spectacole sâmbătă, între orele 18.00 - 19.20, în faţa Muzeului Naţional de Artă al României.

Numerele de acrobaţie şi parada personajelor pregătite de Circul Metropolitan Bucureşti în zona Memorialului Renaşterii "aduc un plus de magie" în seara zilei de 20 mai, între 17.00 - 17.40.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti a pregătit trei expoziţii, ce îşi aşteaptă vizitatorii în intervalul orar 10.00 - 17.30. Dintre acestea, face parte şi primul proiect expoziţional al unui muzeu de antropologie urbană din România, "Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute", care prezintă evoluţia raporturilor dintre generaţii în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc.

În Piaţa Universităţii, "cele mai interesante fotografii documentare şi de jurnalism" vor putea fi văzute în cadrul celei de-a 66-a ediţii a World Press Photo Romania.

Expoziţia cuprinde 120 de fotografii ce surprind evenimente importante din întreaga lume: de la războiul de agresiune din Ucraina şi impactul lui asupra oamenilor, până la efectele crizei climatice şi protestele civile din jurul lumii.

Expoziţia "World Press Photo" este adusă în România de Fundaţia Eidos, organizată cu sprijinul Primăriei Capitalei prin ARCUB şi finanţată de Ministerul Culturii.

Restricții de trafic

Sâmbătă şi duminică, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Ştirbei Vodă între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

"Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol şi Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către strada Banului", informează Primăria Capitalei.

În weekendurile în care se desfăşoară evenimentul "Străzi deschise", traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22.00 până la ora 9.00.

Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ministrul Sănătăţii anunţă schimbarea codurilor de boală. Măsuri după decizia privind neplata primei zile de concediu medical

Publicat

ministrul sănătăţii anunţă schimbarea codurilor de boală. măsuri după decizia

Ministrul Sănătăţii anunţă schimbarea codurilor de boală. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că urmează să fie schimbate codurile de boală, după decizia privind neplata primei zile de concediu medical. Acesta a precizat că se lucrează deja la normele de aplicare şi urmează să fie puse în transparenţă decizională.

Ministrul Sănătății a făcut duminică seara precizări la Antena 3 CNN, referitoare la ordonanța OUG nr. 91/2025, intrată în vigoare...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Luni, 2 februarie – Întâmpinarea Domnului, una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Tradiții și superstiții

Publicat

domn.png






În ziua de 2 februarie se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale, la 40 de zile după Crăciun.

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40).

După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Măsurile din pachetul de relansare economică și pachetul de solidaritate. PSD vrea ca Guvernul să îl aprobe în regim de urgență

Publicat

măsurile din pachetul de relansare economică și pachetul de solidaritate.

Partidul Social Democrat a decis, duminică, în ședința Consiliul Politic Național, să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile.

PSD a transmis într-un comunicat că adoptarea imediată a celor două pachete „este absolut obligatorie, nu negociabilă”.

„Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Horoscop săptămâna 2 - 8 februarie 2026. Astrele ne somează să nu mai amânăm deciziile importante

Publicat

horoscop 24 25 ianuarie: weekendul aduce oportunități de relaxare și proiecte

Horoscop săptămâna 2 - 8 februarie 2026. Intrăm în prima săptămână completă a lunii februarie cu energii dinamice și transformatoare. Planetele ne încurajează să fim proactivi și să nu mai amânăm deciziile importante.

Este o perioadă în care comunicarea devine esențială, iar claritatea în exprimarea gândurilor și sentimentelor va face diferența în toate relațiile noastre.

Aspectele astrale favorizează inovația și gândirea creativă, astfel că ideas...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe