EVENIMENT
Festivalul MassifWinter, programat în martie în Poiana Brașov, amânat din cauza Covid
Festivalul MassifWinter, programat să aibă loc în Poiana Brașov în luna martie, a fost amânat pentru sezonul de iarnă 2022-2023, a anunțat joi Primăria Brașov.
Potrivit autorităților, decizia este motivată de numărul mare de cazuri de Covid, în Brașov fiind joi o incidență de 15,13 la mia de locuitori.
„Din păcate, oricât de mult ne-am dorit să ne vedem în acest an pe pârtiile din Poiana Brașov, contextul și estimările autorităților cu privire la situația pandemică pentru următoarele două luni ne obligă să amânăm întâlnirea din Poiana Brașov pentru sezonul de iarnă 2022-2023”, au anunțat organizatorii festivalului.
Aceștia spun că deși au asigurat autoritățile că vor aplica normele folosite și la Unttold 2021, acestea au rămas ferme în decizia de a limita, în următoarele două luni, accesul la evenimente la cel mult 500 de participanți în localitățile în care incidența este mai mare de 1 la mia de locuitori.
„Cu toate acestea, privim cu optimism la perioada care va începe odată cu luna mai a acestui an, deoarece la ultima întâlnire dintre reprezentanții ACTEF (Alianță Cultură, Turism, Evenimente și Fitness) cu reprezentanții Guvernului, ce a avut loc luni, 24 ianuarie 2022, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a confirmat că în perioada următoare se va putea lua în calcul înlocuirea ratei de incidență cu rata de ocupare a paturilor din spitale ca indicator care să stea la baza unor noi relaxări pentru sectorul cultural și evenimente. În plus, ministrul Sănătății a confirmat și faptul că se poate lucra la planificarea evenimentelor începând cu luna mai a acestui an, cu mentiunea ca toți organizatorii să respecte regulile și normele ce vor fi în vigoare la momentul organizării acestora”, a declarat Edy Chereji, UNTOLD Universe.
Festivalul organizat de creatorii Untold și Neversea urma să aibă loc între 6 și 13 martie 2022 pe pârtiile din stațiunea Poiana Brașov.
(sursa: Mediafax)
Citește Romania24.ro pe Google News
Un incendiu a fost semnalat luni după-amiaza în centrul orașului Alba Iulia. Acesta a izbucnit la un autoturism, pe strada Tudor Vladimirescu, lângă Mercur Mall City Center.
Potrivit ISU Alba, pompierii s-au deplasat autospecială de stingere cu apă și spumă.

Revenim cu amănunte.
imagini: ISU Alba
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. 10 fani norocoși au câștigat o întâlnire cu Simona Halep. Jucătoarea de tenis a aruncat mingi în public
Turneul de tenis Transylvania Open care se desfășoară în perioada 31 ianuarie-7 februarie pe BTarena a venit cu o surpriză pentru fanii prezenți.
După meciul Miriam Bulgaru – Olga Danilović, Simona Halep a aruncat 10 mingi în public, iar norocoșii care au prins mingile au câștigat o întâlnire cu jucătoarea de tenis.

Legătura emoțională cu Transylvania Open
Prezența Simonei Halep la Cluj are o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ce cadouri a primit Nicușor Dan de când este președinte al României. Lista obiectelor primite de Administrația Prezidențială
Ce cadouri a primit Nicușor Dan de când este la Palatul Cotroceni: Administrația Prezidențială a publicat lista bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol în anul 2025. O cravată, un set de porțelan de ceai, dar și multe tablouri și plachete a primit președintele de la preluarea mandatului.
Administrația Prezidențială a publicat lista bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol și depuse la Comisia de evaluare din cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
În acest an, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș marchează o dublă aniversare: 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea sa oficială pentru public. Ne propunem ca prin intermediul unor scurte materiale informative să punctăm etapele principale ale istoriei sale, dar și să îi onorăm pe cei care au avut contribuții importante la dezvoltarea instituției.
Data de 30 ianuarie 1951 a marcat începutul drumului instituțional al muzeului din Sebeș. În acea zi,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
