Connect with us

EVENIMENT

Festivalul Summer Well 2022: Sunt așteptați aproximativ 15.000 de oameni. Efectivele de polițiști și jandarmi, suplimentate

Published

on

summer well 2022 sursa foto fb
sursa foto: Facebook / Summer Well Festival, arhivă foto

Festivalul Summer Well 2022 începe, vineri, în incinta Domeniului Ştirbey din oraşul Buftea, iar autorităţile estimează participarea a 15.000 de persoane, prefectul judeţului Ilfov, Simona Neculae, anunţând că s-au dispus o serie de măsuri pentru menţinerea unui climat de siguranţă şi linişte publică la acest eveniment care se va încheia duminică.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, Anne-Marie Ciolcă, a informat că au fost suplimentate efectivele operative. Aproximativ 215 poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, arme şi muniţii, acţiuni speciale şi prevenire, criminalişti vor fi în zona de desfăşurarea a festivalului şi în zona adiacentă, împreună cu efective din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu.

"Pentru că orice festival trebuie să se desfăşoare fără evenimente negative, conducerea de Poliţie a Judeţului Ilfov a dispus o serie de măsuri pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pentru protejarea participanţilor şi creşterea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

În acest context, efectivele operative de poliţie au fost suplimentate", a precizat Ciolcă, într-o declaraţie de presă susţinută la Domeniul Ştirbey din Buftea.

Poliţii rutieri din Ilfov vor fi prezenţi pe traseele de deplasare şi vor asigura fluenţa traficului pietonal şi vor acţiona pentru depistarea persoanelor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.

Festivalul Summer Well 2022: Ce a precizat Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov

Anne-Marie Ciolcă a subliniat că vor fi prezenţi poliţişti cu câini special antrenaţi pentru depistarea drogurilor.

"Pentru un plus de siguranţă au fost constituite rezerve de intervenţie cu luptători de la acţiuni speciale, capabili să intervină în cel mai scurt timp dacă situaţia o va impune", a adăugat ea.

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză moderată, să nu consume băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, să folosească locurile de parcare special amenajate şi să nu lase la vedere bunuri de valoare sau documente.

Festivalul Summer Well 2022: Recomandări pentru participanți

Participanţilor la festival, poliţiştii le atrag atenţia să nu accepte băuturi, ţigări sau alimente de la persoane necunoscute, să evite, pe timpul nopţii, locurile izolate sau întunecate.

Jandarmii vor acţiona cu scop preventiv şi descurajator în ceea ce priveşte săvârşirea de fapte antisociale, a transmis locotenentul Petru Vlad Turcescu de la IJJ Ilfov.

Agenţia Naţională Antidrog a anunţat că va desfăşura în acest weekend, la nivel naţional, activităţi de prevenire a consumului de droguri la cele mai importante evenimente. Agerpres

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Atenție la tehnologie! Doi tineri din Cluj au rămas înzăpeziți, după ce au fost ghidați greșit de GPS

Published

on

tineri blocati.jpeg






Doi tineri au rămas înzăpeziţi, duminică, după ce au fost ghidaţi de aplicaţia GPS pe un drum neasfaltat din judeţul Alba.

 

Doi tineri de 19 ani din Cluj

„În jurul orei 14:37, printr-un apel la S.N.U.A.U. 112, numitul M.G. a sesizat faptul că, în timp ce se deplasa spre Peștera Ghețarul de la Scărișoara, a părăsit drumul asfaltat și a pătruns pe un drum neasfaltat, unde a rămas împotmolit cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Horoscop 16-22 februarie: Una dintre zodii are parte de câștiguri neașteptate. Ce nativi trebuie să fie atenți în dragoste

Published

on

horoscop săptămâna 12 18 ianuarie 2026: moment cosmic favorabil pentru a

Horoscop 16-22 februarie. Săptămâna vine cu schimbări, mai ales după perioada încărcată emoțional din jurul Zilei Îndrăgostiților.

Așadar, urmează câteva zile în care accentul cade pe decizii practice, stabilitate și reorganizare.

Este un interval bun pentru a pune lucrurile în ordine, pentru a clarifica relații și pentru a face pași concreți în plan profesional.

Pentru una dintre zodii, zona financiară aduce o veste bună sau o oportunitate neașteptată, care poate...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș

Published

on

sofia.jpeg






Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș. 

Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.

În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru

Published

on

foto modernizarea și dezvoltarea isu alba continuă. a fost turnat

Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.

Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading