Connect with us

ACTUALITATE

Fetiţă de 7 ani, rănită în timpul unei acţiuni a poliţiei în Maramureș

Publicat

accident autostrada

O fetiţă în vârstă de 7 ani din comuna Poienile de Sub Munte a fost rănită în timp ce poliţiştii încercau să oprească maşina unui localnic implicată în acţiuni de contrabandă cu ţigări, a anunţat joi seara purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

Potrivit acesteia, minora, în vârsta de aproximativ 7 ani, prezenta o rană la picior, motiv pentru care poliţiştii i-au acordat primul ajutor şi au solicitat intervenţia ambulanţei. Ulterior fetiţa a fost transportată la spital, fiind în afara oricărui pericol. Rana acesteia a fost descoperită abia după ce a fost prins bărbatul urmărit, care este tatăl minorei.

Şoferul maşinii de teren urmărite şi-a continuat deplasarea şi a accelerat înspre autospeciala de poliţie, virând brusc pe un teren accidentat, pentru a-şi asigura scăparea.

"Ca urmare a acestui fapt, poliţiştii au pornit în urmărirea autovehiculului, unul dintre aceştia executând mai multe focuri de armă, atât în plan vertical, cât şi în direcţia maşinii. Pe timpul urmăririi, şoferul autoturismului a părăsit partea carosabilă, traversând albia râului Luhei. La scurt timp, poliţiştii au identificat autoturismul, care fusese abandonat într-o zonă din apropiere, parcat lângă o casă. Din primele verificări realizate la faţa locului, s-a constatat că, în acea casă, la nişte cunoştinţe, suspectul abandonase 3 minori (2 fetiţe şi 1 băiat), cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani", a precizat Florina Meteş.

Suspectul a fost găsit într-o livadă din zonă şi se află în custodia Poliţiei. Autoturismul de teren era radiat din circulaţie şi avea număr fals de înmatriculare.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Educația, prima linie împotriva drogurilor: Elevi și părinți din Botoșani, la o conferință dedicată prevenirii consumului

Publicat

educația, prima linie împotriva drogurilor: elevi și părinți din botoșani,

Publicitate

Un număr de 400 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a din județul Botoșani, alături de 200 de părinți, au participat astăzi, 10 februarie 2026, la conferința „Educația – element esențial împotriva drogurilor”, un eveniment dedicat conștientizării riscurilor asociate consumului de substanțe interzise.

Activitatea s-a desfășurat în două sesiuni distincte, prima, între orele 12:30 și 14:30, fiind destinată elevilor, iar cea de-a doua,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nouă oferte pentru tronsonul din Autostrada A8 care unește Moldova de Transilvania și Uniunea Europeană

Publicat

nouă oferte pentru tronsonul din autostrada a8 care unește moldova

Publicitate

Proiectul Autostrăzii A8, considerată principala legătură rutieră dintre Moldova, Transilvania și spațiul european, face un nou pas înainte. Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat depunerea a nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor pe tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani.

Contractul are o valoare estimată la 57 de milioane de lei și o durată totală de 110 luni. Din această perioadă, 46 de luni sunt alocate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Amenzi și controale în Piața Centrală din Botoșani: Zeci de sancțiuni aplicate de Poliția Locală în doar o zi

Publicat

amenzi și controale în piața centrală din botoșani: zeci de

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au desfășurat, pe 5 februarie 2026, o amplă acțiune de verificare în Piața Centrală și în zonele din apropiere, pentru menținerea ordinii publice, respectarea regulilor de comerț și fluidizarea circulației. În urma controalelor, au fost legitimate 61 de persoane și aplicate 47 de sancțiuni contravenționale.

Dintre sancțiuni, 25 au fost amenzi, în valoare totală de 4.035 lei, iar 22 au fost avertismente, vizând...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu puternic la Tudora: Acoperișul unei case a ars iar 22 de vaci au fost salvate de un vecin

Publicat

incendiu puternic la tudora: acoperișul unei case a ars iar

Publicitate

Un incendiu violent a izbucnit, în această seară, într-o gospodărie din localitatea Tudora, unde acoperișul unei locuințe a fost cuprins rapid de flăcări. Alarma a fost dată de un vecin care a observat focul și a intervenit imediat, reușind să evacueze din grajdul lipit de casă nu mai puțin de 22 de vaci.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe