EVENIMENT
Final TRAGIC pentru doi bihoreni
Doi bărbaţi dintr-o localitate bihoreană s-au electrocutat pe scara metalică pe care se suiseră să repare un boiler. Amândoi au murit.
Miercuri seară, polițiștii din Săcueni, județul Bihor, au fost sesizați că o femeie de 42 de ani, din localitatea Olosig, l-a găsit inconștient pe soțul său, un bărbat de 45 de ani, pe o scară metalică, rezemată de vie, în curtea locuinței, pe care urcase să facă reparații la instalația folosită pentru încălzirea apei din locuință, informează Poliția Bihor.
În ajutorul bărbatului de 45 de ani a sărit un alt bărbat, de 60 de ani, vecin al familiei, care a urcat pe scară la rândul său, încercând să îl coboare de acolo, însă, în momentul în care l-a atins, a rămas, de asemenea, inconștient.
Final TRAGIC pentru doi bihoreni: au decuplat instalația electrică
Ulterior, vecinii acestora au decuplat instalația electrică a locuinței și au coborât cele două victime de pe scară.
În ciuda intervenției echipajelor medicale și a îngrijirilor acordate, cele două victime au murit la fața locului.
Din investigațiile efectuate de polițiști, nu există suspiciuni ca bărbații să fi fost victime ale vreunei infracțiuni. MEDIAFAX
EVENIMENT
Sorana face spectacol la Cluj. Victorie fulger și duel de foc cu campioana en-titre la Transylvania Open 2026
Sorana Cîrstea, favorita numărul trei a turneului WTA250 Transylvania Open 2026 și singura româncă rămasă pe tabloul de simplu a dominat categoric duelul cu Tamara Zidansek, impunându-se în doar două seturi, scor 6-1, 6-0.
Clasată pe locul 36 mondial, Cîrstea și-a respectat statutul de favorită și a controlat autoritar partida, lăsând foarte puține șanse adversarei sale.
Cu un joc agresiv și o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
U-Banca Transilvania a fost la un pas de o victorie mare la Ierusalim, după ce a revenit de la -23 de puncte și a împins partida în prelungiri, însă Hapoel a gestionat mai bine ultimele minute și s-a impus cu 114–104, la capătul unui meci cu multiple răsturnări de situație.
În urma acestui rezultat, U-Banca Transilvania va lupta pentru un loc care să ducă în următoarea fază a competiției...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Arena ”Francisc Neuman”, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.
UTA a câștigat de 11 ori, CFR Cluj, de 15 ori, CFR Cluj
Unicul gol al partidei a fost reuşit de kosovarul Meriton Korenica (68), după o minge aşezată de Alibek Aliev.
Arădenii au avut ocazii de gol în min. 27, când Christopher Braun a fost la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază. Raport UNICEF
Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază, arată un raport UNICEF, fcut public miercuri.
Raportul precizează că aproximativ jumătate dintre elevii români (43%) ating un nivel funcţional al literaţiei ştiinţifice, în timp ce 24% au competenţe tranzitorii, care pot fi consolidate rapid prin sprijin adecvat, arată rapoartele naţionale elaborate de UNICEF.
Dar aproximativ 32% dintre elevi sunt la risc de a nu fi capabili să înţeleagă şi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
