Connect with us

EVENIMENT

Finala turneului ATP Masters de la Madrid. Alexander Zverev vs. Carlos Alcaraz

Publicat

carlos alcaraz

Germanul Alexander Zverev, nr.3 mondial şi deţinătorul titlului, şi tânărul jucător spaniol Carlos Alcaraz (19 ani), locul 7 mondial şi cap de serie nr.9 în competiţia din capitala Spaniei, s-au calificat în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 6.744.165 de euro.

Sâmbătă, în semifinale, Zverev a trecut în trei seturi, 6-4, 3-6, 6-2, de grecul Stefanos Tsitsipas, nr.5 mondial, în timp ce Alcaraz, noua stea a circuitului profesionist de tenis, a obţinut o victorie spectaculoasă, la capătul unui meci maraton de peste trei ore, în faţa liderului mondial, sârbul Novak Djokovic, cu 6-7 (5-7), 7-5, 7-6 (7-5).

Alcaraz reuşise o altă performanţă notabilă la turneul madrilen, eliminându-l în sferturile de finală pe compatriotul său Rafael Nadal (4 ATP), favoritul nr.3.

Alcaraz, care vine după o serie de nouă meciuri câştigate, va încerca să cucerească duminică al cincilea său trofeu şi al patrulea din acest an, după Rio, Miami şi Barcelona. AGERPRES

Foto: José Morgado

Știrile Romania24.ro pot fi urmărite și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Fidelis 2026: Titluri de stat cu dobânzi de până la 7,50%, la început de an

Publicat

câți bani are românia în rezervele valutare ale bnr. date

Fidelis 2026: Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani, pot subscrie la titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, începând de vineri, 16 ianuarie, și până vineri, 23 ianuarie.

Subscrierea se poate face prin intermediul sindicatului format din Alpha Bank România, BT Capital Partners și Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale, Libra Internet Bank și TradeVille.

Titlurile sunt listate la Bursa de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi reguli pentru universități. Vor fi obligate să asigure mai multe locuri de practică pentru studenți

Publicat

13 elevi de gimnaziu și liceu din alba, calificați la

Noi reguli pentru universități. Acestea vor trebui să asigure mai multe locuri de practică pentru studenți. În plus, vor fi evaluate și în funcție de respectarea obligațiilor privind practica studenților.

O modificare a Legii învățământului superior (nr.199/2023), publicată în Monitorul Oficial., prevede că universitățile vor fi obligate să asigure cel puțin 75% din locurile de practică necesare pentru studenți. Acestea sunt și pentru studiile universitare de scurtă...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Magia pieselor LEGO în expoziția de iarnă Brickenburg la Cluj-Napoca. Povestea unei pasiuni de la 8 ani

Publicat

whatsapp image 2026 01 16 at 17.59.40.jpeg






Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește, în perioada 16–19 ianuarie 2026, una dintre cele mai așteptate manifestări dedicate fanilor LEGO® din România: Expoziția de Iarnă Brickenburg – Zilele fanilor LEGO.

Ajunsă la statutul de tradiție de început de an, expoziția reunește construcții originale realizate de membrii Asociației Brickenburg, alături de seturi oficiale LEGO remarcabile prin dimensiuni,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

24 ianuarie: ”Drumul Unirii - de la 1859, prin cântec până la Alba”. Eveniment la Sala Unirii din Alba Iulia

Publicat

24 ianuarie: ”drumul unirii de la 1859, prin cântec

Ziua Unirii Principatelor Române este marcată în 24 ianuarie la Alba Iulia printr-un eveniment-spectacol la Sala Unirii. Acesta va fi de la ora 18.00, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare.

”Unele evenimente marchează o dată în calendar. Altele reușesc să transforme data într-o stare, într-o memorie comună trăită la prezent. Drumul Unirii – de la 1859, prin cântec, până la Alba, este un spectacol cu structură, cu ritm și cu...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe