Connect with us

EVENIMENT

Firmă de curierat din Vaslui, spartă de hoţi. A fost furat un seif cu bani şi mai multe colete

Publicat

Poliţiştii vasluieni efectuează cercetări pentru furt calificat, după ce trei persoane neidentificate încă au pătruns în sediul unei firme de curierat, de unde au furat un seif cu bani şi mai multe colete.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, pe camerele de supraveghere din zonă se vede cum trei persoane care aveau feţele acoperite cu cagule au pătruns în sediul firmei în noaptea de 26 spre 27 februarie, sustrăgând banii şi bunurile.

"Persoanele au intrat, au luat seiful cu bani, după care s-au întors şi au luat şi nişte colete. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca, după ce reprezentanţii firmei vor face inventarul, să se stabilească şi prejudiciul", a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Modul în care au acţionat autorii furtului este asemănător cu cel înregistrat în luna ianuarie a acestui an, când de la sediul Casei de Ajutor Reciproc "Podul Înalt" a fost furat un seif cu bani.

Poliţiştii nu au putut preciza dacă în cazul celor două furturi ar putea fi vorba despre aceiaşi autori, dar această variantă nu este exclusă. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO: A furat bicicleta unei femei din fața unui magazin din Petrești. Tânăr din Sebeș, reținut de polițiști

Publicat

un bărbat de 70 de ani din cugir a furat

Un tânăr din Sebeș a fost reținut de polițiști după ce a sustras o bicicletă lăsată neasigurată în fața unui magazin din Petrești.

Potrivit IPJ Alba, la data de 12 februarie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din municipiul Sebeș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

În după-amiaza zilei de 12 februarie 2026,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ilie Bolojan, după intrarea României în recesiune tehnică: „Nu traversăm o criză, ci o corecție economică necesară”

Publicat

593095589 1386344836183553 8176327926458133225 n e1769502442692.jpg






În contextul criticilor venite din partea PSD după confirmarea recesiunii tehnice, premierul Ilie Bolojan susține vineri că România nu se află într-o criză economică, ci într-o perioadă de ajustare necesară pentru stabilizarea finanțelor publice și schimbarea modelului de creștere economică.

Șeful Executivului afirmă că disciplina bugetară introdusă în 2025 a permis menținerea unei creșteri economice...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Impozit plătit cu două găleți pline de monede, la Aiud. Protestul unui localnic față de taxele mărite de Guvern

Publicat

video: impozit plătit cu două găleți pline de monede, la

Două găleți pline de monede: Cu asta ”s-au trezit” la sediu vineri, 13 februarie, angajații Serviciului de Taxe și Impozite Aiud. Cele două găleți pline de monede au fost aduse de un cetățean al municipiului, Mihai Szanto. 

Bărbatul a vrut să își plătească taxele și impozitele către stat, dar în același timp să își arate supărarea și să protesteze față de creșterea taxelor din ultima perioadă. 

Drept urmare a pus la cale un plan. S-a decis să meargă și să...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană

Publicat

prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană: vineri, 13 februarie, se dau salariile în învățământ. 

De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 februarie pică sâmbăta, așa că vineri, 13 februarie, este zi de salariu, scrie Edupedu.ro.

Este prima lună în care doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, mai primesc indemnizație de hrană.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe