EVENIMENT
Focar de coronavirus la Centrul de Îngrijiri Paliative Suceviţa. 42 de beneficiari şi angajaţi depistați cu infecție
Un număr de 42 de beneficiari şi angajaţi de la Centrul de Îngrijiri Paliative "Sfântul Luca" din Suceviţa sunt infectați cu coronavirus, iar DSP desfăşoară acolo o anchetă epidemiologică, a anunţat, marţi, Prefectura Suceava.
Sursa citată a precizat că, marţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava s-a întrunit în şedinţă pentru a dispune instituirea măsurilor de siguranţă necesare, în contextul infectării cu noul coronavirus a 35 de beneficiari şi şapte cadre medicale şi auxiliare.
Potrivit Prefecturii Suceava, având în vedere evaluarea de risc expusă de DSP şi punctele de vedere exprimate de directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Valeriu Gavrilovici, prin Hotărârea CJSU din 16 iunie s-a hotărât efectuarea unui pretriaj la Centrul de Îngrijiri Paliative "Sfântul Luca" pentru pacienţi, personalul medical şi auxiliar, precum şi etapizarea transferului, astfel încât în cel mai scurt timp aceştia să fie transferaţi la SJU Suceava şi Spitalul Municipal Rădăuţi.
În ceea ce priveşte cei cinci pacienţi negativi, aceştia au fost izolaţi în două camere ale centrului, după dezinfectarea şi aerosolizarea acestora.
Camerele respective au circuit separat, cu personal medical dedicat şi sunt izolate de restul spitalul.
Directorul DSP Suceava, Dinu Sadean, a solicitat o analiză amănunţită a necesităţii de carantinare, urmând ca, după consultarea cu doctorul Lucian Indrei, coordonatorul regional desemnat pentru gestionarea crizei de COVID-19 în Regiunea NE şi în funcţie de rezultatele testelor efectuate marţi, DSP să ia o decizie finală. AGERPRES
EVENIMENT
Parchetul Curții de Apel Cluj a reținut un bărbat urmărit internațional pentru organizație criminală, sechestrare și arme
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis vineri o ordonanță de reținere pentru un bărbat de 30 de ani care era urmărit internațional pentru sechestrare, organizaţie criminală şi deţinere ilegală de arme.
Mandat european de arestare emis de Spania
Pe numele bărbatului, autoritățile din Spania au emis un mandat european de arestare.
La data de 5 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Alertă alimentară. Noi formule de lapte praf pentru sugari retrase din magazinele din Cluj din cauza unei toxine
Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de pe piață a mai multor formule de lapte praf pentru sugari, după ce a fost identificată o posibilă prezență a cereulidei, o toxină periculoasă care poate fi produsă de bacteria Bacillus cereus.
Măsura a fost luată preventiv, pentru protejarea sănătății copiilor, iar produsele vor fi retrase din magazinele din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Mesajul din lutul de la Cluj. Primele scrieri din lume. Tăblițele vechi de 8.000 de ani, cu 6.000 înainte de Hristos
Într-o vitrină discret luminată a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, trei bucăți mici de lut par, la prima vedere, tăcute. Nu strălucesc, nu impresionează prin dimensiuni. Și totuși, ele poartă una dintre cele mai vechi întrebări ale omenirii: când a început omul să lase un mesaj pentru viitor?
O descoperire întâmplătoare de acum 65 de ani

Sunt tăblițele de la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Compania bosniacă Integral susține că nu a autorizat participarea la Centura Metropolitană din Cluj și acuză furt de identitate
Compania bosniacă „Integral Inženjering” susține că ar putea fi victima unor abuzuri în mai multe proceduri de achiziții publice din România și afirmă că nu a autorizat participarea la proiectul Centurii Metropolitane din Cluj.
Reacția vine după declarațiile administrației locale din Cluj-Napoca, care au prezentat identitatea unei persoane despre care s-a afirmat că ar fi primit împuternicire pentru a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
