EVENIMENT
Focar de coronavirus la ISU Cluj
La nivelul ISU Cluj, în urma unei testări, s-au înregistrat 18 cazuri de infectare a cadrelor cu Covid-19, dintre care 12 cadre ocupă funcții la reședința unității (logistică, financiar, resurse umane), iar 6 cadre își desfășoară activitatea în plan operativ. Au fost luate măsuri de protecție, conform protocoalelor medicale.
După primirea rezultatului care indică infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice și a Direcției de Sănătate Publică, pentru prelevarea imediată de probe pentru toți contacții apropiați (conform definiției de caz).
Ulterior, au fost dispuse măsuri pentru izolarea cadrelor infectate la domiciliu, cu menținerea unui contact telefonic permanent, prin intermediul unor persoane desemnate din cadrul instituției.
De la începutul perioadei care a determinat adoptarea de măsuri speciale pentru protecția personalului, la nivelul tuturor structurilor din subordinea ISU Cluj au fost luate măsuri pentru dezinfecția și igienizarea spațiilor, precum și a suprafețelor care sunt atinse frecvent.
„Manifestăm o preocupare deosebita pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate Covid-19, în ceea ce privește echiparea corespunzătoare a personalului și decontaminarea după fiecare intervenție, atât a personalului, cât și a tehnicii de intervenție. Asigurăm cetățenii că această situație nu afectează capacitatea operațională, iar solicitările venite din partea populației pot fi acoperite în mod eficient”, transmite ISU Cluj.
EVENIMENT
VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar
Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.
Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.
”Am fost de acord cu acest interviu, odată pentru că consider că este de datoria mea să…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Armă de vânătoare transportată ilegal, descoperită de polițiștii din Huedin. Un bărbat s-a ales cu amendă
În seara zilei de 13 decembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal într-un autoturism, în urma unui control de rutină efectuat pe DJ108 C.
Autoturismul, condus de un bărbat de 66 de ani, din Huedin, a fost oprit în trafic în jurul orei 22:00. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au identificat în interiorul vehiculului o armă de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2026. TARIFE pentru proceduri și servicii medicale
Consiliul Județean Alba aprobă, în ședința din decembrie, tarifele pentru analize, proceduri și servicii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, ce vor fi aplicate în anul 2026.
Este vorba despre analize și servicii la cerere. Rămân în continuare condițiile de gratuitate pentru cele din sistemul de asigurări de sănătate de stat.
Unitatea medicală a solicitat CJ introducerea, eliminarea, majorarea şi diminuarea unor tarife pentru servicii medicale, la cerere,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. A cincea seară de proteste la Cluj: Lia, Lia, Lia, te sună pușcăria. 1.000 de manifestanți au pornit în marș
1.000 de oameni s-au adunat duminică, 14 decembrie, în fața Curții de Apel Cluj, pentru a protesta împotriva abuzurilor din sistemul judiciar și pentru a cere reformarea Legilor Justiției.


Manifestanții au sosit începând cu ora 18:30.
Protestele au fost declanșate marți seara, după difuzarea documentarului „Justiție capturată”, realizat de Recorder, care expune mecanisme interne ce permit…
Citește mai mult pe Cluj24.ro




