EVENIMENT
Focar de pestă în cea mai mare fermă din judeţul Sibiu, cu aproape 20.000 de porci
Medicii veterinari au identificat un focar de pestă porcină africană în cea mai mare fermă comercială din judeţul Sibiu, cea de la Avrig, unde sunt aproape 20.000 de porci, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul executiv al DSVSA Sibiu, Şerban Ţichindelean.
"În urma efectuării analizei de laborator pe probe trimise din cadrul fermei din Avrig, s-a emis un buletin de analize pozitiv în care se confirmă existenţa pestei porcine africane, urmând ca în CLCB (Centrul Local de Combatere a Bolilor n.r.) să se discute planul de măsuri şi conduita care trebuie urmată până la lichidarea efectivului, dezinfecţia suprafeţelor, a tot ce există, îngroparea şi neutralizarea sau prin incinerare a tuturor porcilor existenţi în fermă", a precizat Şerban Ţichindelean.
S-au prelevat probe de la cinci porci şi analizele au demonstrat existenţa pestei porcine africane. În momentul de faţă se efectuează o anchetă epidemiologică la ferma de porci din Avrig.
În ianuarie 2021, în ferma din Avrig au fost eutanasiaţi aproape 29.000 de porci, în urma depistării unui focar de pestă porcină africană.
Agerpres
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Hotărâri ale Sinodului BOR: Au fost aprobate texte liturgice noi și măsuri pentru clerici și mireni
Hotărâri ale Sinodului BOR: Declararea anului 2027 drept ''Anul omagial al conlucrării clericilor și mirenilor în viața și misiunea Bisericii'' și ''Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007)'' în Patriarhia Română se numără printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR întrunit vineri, la Palatul Patriarhiei, sub președinția Patriarhului Daniel.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române transmis...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sara Sorribes Tormo și Kamilla Rakhimova au CÂȘTIGAT finala la dublu de la Transylania Open
Cluj-Napoca a fost din nou gazda unui spectacol tenisistic de calitate, iar finala probei de dublu de la Transylvania Open 2026 a oferit publicului un meci echilibrat și plin de suspans.
Cuplul uzbeko-spaniol format din Kamilla Rakhimova și Sara Sorribes Tormo a trecut în două seturi de perechea Wang/Zheng și și-a trecut numele în istoria turneului.
Ultimul act de pe tabloul de dublu a debutat sub semnul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Elevii devin „eroi” împotriva bullyingului. Polițiștii clujeni cheamă tinerii la concursul național care dă voce copiilor
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj se implică activ în prevenirea violenței din mediul școlar și promovează concursul național de creație „Eroul din clasă”, o inițiativă dedicată elevilor de gimnaziu din întreaga țară.
Competiția face parte din proiectul „Scoate violența școlară din anonimat” și din campania națională „Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția!”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Doi turiști maghiari au fugit din calea unui urs la Rimetea și s-au blocat pe munte. Au intervenit Salvamont Alba și Jandarmeria
Doi turiști maghiari au fugit sâmbătă din calea unui urs la Rimetea și s-au blocat pe munte. A fost alertat Serviciul Public Județean Salvamont - Salvaspeo Alba, care s-a deplasat în zonă pentru a-i recupera.
De asemenea, au fost anunțați jandarmii montani, pentru protejarea zonei în cazul în care animalul s-ar întoarce.
”Intervenție a SPJ SALVAMONT-SALVASPEO Alba, în cooperare cu un echipaj al Jandarmeriei Montane, pentru evacuarea a doi turiști maghiari în zona Piatră...
Citește mai mult pe Alba24.ro
