Connect with us

EVENIMENT

Focar de pestă porcină africană, confirmat într-o gospodărie din judeţul Covasna. 40 de porci au fost sacrificați

Publicat

porc

Aproape 40 de porci din rasa Mangaliţa au fost sacrificaţi într-o gospodărie din judeţul Covasna în care a fost confirmat un focar de pestă porcină, informează conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

Directorul instituţiei, dr. Siko Barabasi Sandor, a declarat că este vorba despre o gospodărie din zona Baraolt, unde au murit şapte animale.

"În urma anchetei preliminare şi a examenelor efectuate la cele şapte cadavre de porcine din această exploataţie s-a pus diagnosticul de suspiciune clinică şi morfopatologică de pestă porcină africană. Au fost recoltate probe pentru analize de laborator şi trimise imediat la LSVSA Prahova, iar cadavrele au fost neutralizate prin îngropare în condiţii de biosecuritate (...) În data de 13 octombrie, analizele de laborator au arătat prezenţa virusului în probele recoltate", a precizat şeful DSVSA Covasna.

Gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, fiind aplicate restricţii pentru circulaţia persoanelor, animalelor, produselor şi mijloacelor de transport.

De asemenea, au fost eutanasiate şi neutralizate, prin îngropare în condiţii de biosecuritate, 37 de porcine din rasa Mangaliţa şi s-a efectuat o primă dezinfecţie în exploataţie.

"Din investigaţiile preliminare, animalele afectate au fost crescute în gospodăria respectivă de mai mult de un an, fiind furajate cu cereale şi furaje din producţia proprie. Se suspicionează introducerea virusului prin circulaţia persoanelor sau a produselor alimentare. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare. Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitar-veterinare judeţene şi ale organelor de poliţie. Investigaţiile vor continua şi în zilele următoare", a adăugat dr. Siko Barabasi Sandor.

Conducerea DSVSA Covasna a făcut un apel către crescătorii de porcine să raporteze autorităţilor orice caz de moarte sau îmbolnăvire a animalelor din gospodării.

În februarie 2019 au fost depistate două focare de pestă porcină în judeţul Covasna, la Sfântu Gheorghe şi Valea Crişului, care au fost stinse oficial în luna aprilie.

În urma confirmării acestora au fost sacrificaţi preventiv aproape 140 de porci în cele două localităţi. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Angajarea răspunderii pe reforma administrației va fi amânată (surse). Discuțiile din Coaliție

Publicat

angajarea răspunderii pe reforma administrației va fi amânată (surse). discuțiile

Angajarea răspunderii pe reforma administrației, ce urma să aibă loc în această săptămână, va fi amânată. Concluzia ar fi fost desprinsă în urma discuțiilor din Coaliția de guvernare.

Amânarea angajării răspunderii are legătură directă cu faptul că pachetul nu este încă „închis” pe toate componentele, potrivit unor surse din Coaliție, citate de Mediafax.

Coaliția ar dori să evite o asumare pe un text care poate genera vulnerabilități juridice sau costuri...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: O persoană și-a ”uitat” buletinul printre deșeurile aruncate ilegal într-o comună din Alba. Cum a rezolvat primarul situația

Publicat

foto: o persoană și a ”uitat” buletinul printre deșeurile aruncate ilegal

Un caz de aruncare ilegală de deșeuri a fost semnalat într-o comună din Alba. Primarul a atras atenția că astfel de situații nu sunt acceptate și că faptele pot fi sancționate cu amenzi usturătoare. Mai mult, printre gunoaiele aruncate a fost găsită o carte de identitate, astfel că persoanele responsabile au fost găsite rapid.

Cazul a fost în comuna Șpring, sat Vingard. Primarul Iulia Stănilă a făcut apel, pe rețeaua de socializare, ca persoana respectivă sau familia...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Posturi scoase la concurs de Școala Primară Montessori Transilvania din Cluj-Napoca

Publicat

clasa e1769429981824.png






Școala Primară Montessori Transilvania din Cluj-Napoca organizează concurs pentru ocuparea mai multor posturi didactice, vacante, pe perioadă nedeterminată.

Este vorba despre:

·        Profesor învățământ preșcolar, 2 posturi, normă întreagă

·        Profesor învățământ primar, 2 posturi, normă întreagă

Condiții de participare:

·        Diplomă de licență în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Medalii câștigate de sportivii CSM Unirea și CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național Școlar, competiții de taekwondo

Publicat

foto: medalii câștigate de sportivii csm unirea și cs unirea

Tinerii sportivi de la CSM Unirea și CS Unirea Alba Iulia au reușit performanțe la Campionatul Național Școlar, în cadrul competițiilor de taekwondo. Aceștia s-au întors acasă cu mai multe medalii, de aur, argint și bronz.

Competițiile s-au desfășurat în perioada 24-25 ianuarie.

Rezultatele obținute de sportivi

CSM Unirea

  • Tudor Comșa  - 30 kg: locul 1
  • Rareș Boca - 41 kg: locul 3

CS Unirea Alba Iulia

  • Alecsandru Boloage - 63 kg: locul 1
  • Eduard Jelea -37 kg: locul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe