EVENIMENT
Focar de pestă porcină confirmată în Brăila. Vor fi eutanasiate peste 25.000 de animale
Două noi focare de pestă porcină africană au fost confirmate în două localităţi din judeţ, într-o gospodărie şi într-o exploataţie comercială, pentru lichidarea focarelor urmând să fie eutanasiaţi peste 25.000 de porci, potrivit informaţiilor furnizate luni de Prefectura Brăila.
"Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a raportat Instituţiei Prefectului - judeţul Brăila, evoluţia pestei porcine africane din judeţul Brăila. Din acest raport reiese că la data de 4 ianuarie 2020, medicii veterinari au primit confirmările a doua noi focare de PPA depistate atât într-o gospodărie din localitatea Tichileşti, cât şi într-o exploataţie comercială din Gulianca, comuna Salcia Tudor, care numără un efectiv de aproximativ 25.000 de animale", se arată într-un comunicat de presă remis de Prefectură.
Pesta porcină africană a fost confirmată pe 20 decembrie 2019 la Grădina Zoologică din Brăila, la trei porci mistreţi, motiv pentru care s-a decis închiderea Parcului Zoo pentru o perioadă de 30 de zile, timp în care a fost pus în aplicare un plan de măsuri specifice de dezinfectare şi eutanasiere a întregului efectiv de suine.
Judeţul Brăila are active, în prezent, 17 de focare de pestă porcină africană, din care 13 în gospodăriile locuitorilor, şi trei în exploataţii comerciale, potrivit informaţiilor furnizate de DSVSA Brăila.
Din iulie 2018, când a apărut primul focar de pestă porcină africană în Brăila, şi până în prezent, în judeţ au fost plătite despăgubiri pentru 3.996 de exploataţii, în valoare de 189.735.950 de lei, ceea ce reprezintă 60% din valoarea totală a despăgubirilor acordate la nivel naţional.
În perioada menţionată, în judeţ au fost stinse 190 de focare, dintre care 15 în exploataţii comerciale.
Suma totală acordată, în 2019, cu titlu de despăgubire pentru efectivele de porci ucişi pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană din judeţul Brăila este de 21.035.905 lei, din care s-au plătit 17.654.283 lei.
În 2019, în judeţul Brăila au fost eutanasiaţi în vederea lichidării focarelor de pestă porcină africană 8.293 porci în gospodăriile populaţiei şi 20.792 în exploataţii comerciale. AGERPRES
EVENIMENT
Vacanța de schi începe la Iulius Mall Cluj cu experiențe la simulator și articole specializate pentru pârtie
Vacanța de ski bate la ușă, iar Iulius Mall Cluj te ajută să te pregătești pentru câteva zile de neuitat pe pârtie. Cu o singură vizită, la brandurile cu profil sportiv, te poți echipa pentru momente pline de adrenalină alături de cei dragi.
Mai mult, vineri, 13 februarie 2026, în Atriumul Iulius Mall, ai ocazia să te bucuri de o sesiune de antrenament la simulatorul de schi, adus de Kinetic Sport &...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat miercuri că marile companii americane își mențin interesul pentru investiții în România, în urma unei întâlniri cu liderii mediului de afaceri reuniți în cadrul Camerei de Comerț Americane în România (AmCham). Discuțiile au vizat întărirea cooperării economice bilaterale și identificarea unor noi oportunități strategice în contextul schimbărilor economice...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
U Cluj se califică în sferturile Cupei României. „Șepcile roșii” își asigură locul după victoria cu Oțelul Galați
Universitatea Cluj a primit miercuri vizita formației Oțelul Galați, în cel mai așteptat duel al zilei din ultima etapă a grupelor Cupei României. Partida, cu miză importantă pentru calificare, a început la ora 20:00 și a fost una intensă între două echipe aflate în lupta directă pentru primele locuri.
Meciul de calificare disputat pe stadionul Cluj Arena s-a încheiat cu victoria echipei clujene la un scor de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate
Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei "taxe de înregistrare" sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o "taxă de înregistrare/menținere a mărcii", sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.
Cum poți...
Citește mai mult pe Alba24.ro
