EVENIMENT
Focar de COVID la un centru de vârstnici dintr-o localitate din Bistrița-Năsăud. Numărul de infectări a ajuns la 22. Patru persoane au decedat
Focarul de COVID-19 identificat la centrul rezidenţial pentru vârstnici din localitatea bistriţeană Cuşma s-a extins, ajungându-se la 22 de persoane infectate, din rândul cărora patru au decedat, potrivit datelor comunicate vineri de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.
"Din totalul de 58 de persoane (40 de beneficiari şi 18 angajaţi ai centrului), la acest moment, de la primul caz confirmat, sunt 22 de persoane pozitive. Dintre acestea, patru sunt internate şi patru au decedat", a transmis purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Bianca Danci.
Toate cele patru decese sunt din rândul beneficiarilor centrului.
Joi, când Instituţia Prefectului a comunicat primele date despre existenţa acestui focar, numărul beneficiarilor infectaţi cu SARS-CoV-2 era de 16, dintre care doi decedaseră.
Primul caz de COVID-19 de la acest centru a apărut, însă, la o angajată, în data de 5 aprilie.
AGERPRES
EVENIMENT
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Mărturia unei vecine a cunoscutului Gheorghe Chindriș, ucis sâmbătă, în Florești. „Era un om deosebit„
Vestea morții lui Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, i-a șocat pe vecinii săi.
Era un mom deosebit
O vecină povestește depre faptul că acesta era un om așezat, foarte bun, și că vestea morții sale -încă neelucidată- a șocat-o.
Din informațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
