Connect with us

EVENIMENT

Fost ofiţer DGA, în prezent angajat al IPJ Arad, pus sub control judiciar pentru ȘANTAJ.

Publicat

Un fost ofiţer DGA din Arad, de trei săptămâni transferat la cerere pe un post în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, a fost pus sub control judiciar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, fiind cercetat într-un caz de şantaj.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Camelia Miculescu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că procurorii "au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile pentru infracţiunea de şantaj", în cazul unui angajat al IPJ Arad.

El ar fi comis fapta pe când era angajat al DGA, structură din care s-a transferat, la cerere, în cadrul IPJ Arad în data de 24 octombrie 2019.

Surse din cadrul IPJ Arad au declarat, pentru AGERPRES, că poliţistul lucrează la Serviciul Logistic, iar joi, când a aflat că a fost pus sub control judiciar, a suferit un atac de panică în curtea instituţiei.

Cu privire la aceste informaţii, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga, a precizat că "angajatul în cauză, pe fondul unor afecţiuni cronice cardiace, a suferit un şoc emoţional manifestat printr-o criză de nervozitate".

Ulterior, poliţistul a fost preluat de medicul şi de psihologul IPJ, pentru a primi îngrijiri.

Procurorii nu oferă, în acest moment, informaţii despre dosarul de şantaj aflat în cercetare. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

TaxEU Forum se întoarce în 2026 la Cluj-Napoca!

Publicat

press taxeu26 cn 2.jpg.jpeg






Cel mai mare eveniment de legislație și fiscalitate din România, revine în 2026 cu o nouă ediție regională, organizată la Cluj-Napoca, pe 4-5 martie. Cea de-a doua ediție TaxEU Forum Cluj-Napoca va avea loc Hotel Radisson Blu și va reuni specialiști din companii importante de consultanță fiscală, precum și experți bine-cunoscuți în domeniu pentru a explica impactul celor mai recente modificări legislative.

...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut: o mare parte dintre ele aveau deficiențe majore. Situația în Alba

Publicat

peste 90.000 de mașini verificate în trafic de rar, anul

Peste 90.000 de mașini verificate în trafic de RAR, anul trecut. Mai precis, inspectorii Registrului Auto Român au verificat din punct de vedere tehnic 92.219 vehicule, la nivelul întregii țări.

În urma controalelor, specialiștii RAR au constatat că 38,5% dintre mașinile oprite pentru verificări aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la:

  • instalația electrică de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ANAF se pregătește de o restructurare internă: mai multe servicii fiscale ar putea fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Publicat

ce urmărește anaf în controale, în 2026. verificări în județe,

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare bazate în principal pe criteriul cost - beneficiu....

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Anul școlar 2026-2027 începe oficial pe 7 septembrie. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” rămân în calendar

Publicat

scoala facebook emil boc 1 e1700061969939.jpg






Ministerul Educației a avizat forma finală a structurii anului școlar 2026-2027. Elevii se vor întoarce în bănci pe 7 septembrie 2026, iar cursurile se vor încheia pe 18 iunie 2027.

Calendarul păstrează 36 de săptămâni de cursuri și menține programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, în ciuda propunerilor de modificare.

36 de săptămâni de cursuri. Calendarul anului școlar

Potrivit...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe