Connect with us

EVENIMENT

Fosta şefă a Tribunalului Olt, condamnată la 8 ani de închisoare pentru mită, eliberată condiţionat

Publicat

sentinta proces tribunal

Fosta şefă a Tribunalului Olt Carmen Eugenia Marinescu, condamnată la opt ani de închisoare pentru corupţie, a obţinut în instanţă eliberarea condiţionată, soluţia fiind pronunţată marţi de Tribunalul Dolj, potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei.

Tribunalul Dolj a admis, printr-o soluţie definitivă, contestaţia formulată de Carmen Marinescu împotriva unei sentinţe a Judecătoriei Craiova din 23 februarie prin care i-a fost respinsă cererea de eliberare condiţionată.

"Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Craiova privind liberarea condiţionată a condamnatei Marinescu Eugenia-Carmen. Dispune liberarea condiţionată a condamnatei Marinescu Eugenia-Carmen de sub puterea mandatului nr. 265/2017 emis de Curtea de Apel Craiova în baza sentinţei penale numărul 184/2016. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă", se arată în soluţia pe scurt postată pe portalul instanţei.

În iunie 2017, Carmen Marinescu a fost condamnată la închisoare printr-o soluţie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În luna mai 2015, judecătoarea Carmen Marinescu a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru mai multe fapte de corupţie după ce a primit 200.000 de euro mită pentru a-l elibera din arest în 2011 pe interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Ea este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată (cinci acte materiale) şi fals în declaraţii în formă continuată (patru acte materiale).

Potrivit DNA, în perioada august 2011 - septembrie 2011, Carmen Marinescu a pretins şi a primit prin intermediul avocatului Cismaru, de la o persoană denunţătoare, 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în stare de libertate a lui Bercea Mondial şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, adică de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece dosarul. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

UPDATE. PNL Cluj critică alianța USR–AUR–PSD și acuzațiile privind centura metropolitană

Publicat

sedinta consiliul local 2 scaled.jpeg






UPDATE

PSD Cluj a reacționat la mesajul transmis de PNL Cluj.

„PNL încearcă să mascheze un eșec administrativ major prin ironii și atacuri politice. Realitatea este însă mult mai simplă și mult mai gravă: Centura Metropolitană a Clujului este blocată după aproape 9 ani de promisiuni, întârzieri și incapacitate administrativă sub conducerea primarului Emil Boc.
În loc să răspundă clujenilor de ce...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ioan Ovidiu Sabău rupe tăcerea după scandalul Bergodi–Cordea și vorbește despre realitatea dură din fotbal: Te faci că n-auzi

Publicat

bataie cfr u.png






La doar trei zile după scenele tensionate care au zguduit lumea fotbalului românesc, incidentul dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea continuă să stârnească reacții puternice.

Ioan Ovidiu Sabău, fostul antrenor principal al „Șepcilor Roșii”, a comentat episodul și a oferit o perspectivă echilibrată asupra conflictului, evitând să arate cu degetul spre vreunul dintre cei implicați.

Tehnicianul în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CFR Cluj obține calificarea în sferturile Cupei României după un egal tensionat în Gruia

Publicat

cfr cluj rapid cupa romaniei foto andrea szilagyi4 scaled.jpeg






CFR Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României după remiza 1-1 obținută pe teren propriu, într-un meci tensionat disputat în Gruia.

Deținătoarea trofeului a abordat partida într-o formulă schimbată și a preferat un joc precaut, într-o primă repriză săracă în ocazii, încheiată fără gol.

După pauză, ritmul a crescut ușor, iar momentul decisiv a venit în minutul 66,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor, analizat de Guvern

Publicat

pensii private obligatorii: ce sume s au adunat în conturile românilor

Stadiul pentru implementarea reformei privind îmbunătățirea guvernanței corporative a întreprinderilor publice, precum și a țintelor și jaloanelor din acest domeniu aferente cererilor de plată 3, 4 și 5 din Planul Național de Redresare și Reformă (PNRR) au fost analizate marți în cadrul Comitetului interministerial coordonat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, reprezentanții ministerelor au prezentat informații actualizate cu privire la...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe