EVENIMENT
Fostul deputat Octavian Goga, arestat preventiv de procurorii DNA, pentru fraudarea unor fonduri europene
Fostul deputat Octavian Goga a fost arestat preventiv, vineri, alături de alte două persoane, pentru fraudarea unor fonduri europene.
Procurorii DNA Târgu Mureş au dispus urmărirea penală şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 martie 2023, a lui Goga Octavian, la data faptei deputat şi administrator de fapt al unei societăţi comerciale, pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, sub forma coautoratului, în formă continuată, şi a 3 persoane fizice, dintre care 2 administratori ai unor societăţi comerciale, pentru comiterea în forma autoratului şi a complicităţii a infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în perioada 22 august 2018 – prezent, Goga Octavian, împreună cu administratorul de drept al societăţii pe care o controla, ar fi creat condiţii artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect ”Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”.
Concret, cei doi inculpaţi, beneficiind de ajutorul celorlalţi doi, ar fi depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări şi livrarea unor materiale de construcţii, în scopul îndeplinirii condiţiilor impuse de finanţator.
Prin aceste demersuri, ar fi fost obţinute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei.
Judecătorii Tribunalului Mureş au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a trei inculpaţi, respectiv Goga Octavian şi alte două persoane fizice.
Octavian Goga a ocupat funcţia de deputat în legislatura 2016-2020 din partea Partidului Mişcarea Populară. În iunie 2017, a trecut la Partidul Social Democrat.
Sursa: M
EVENIMENT
Ministrul Culturii face un pas înapoi după protestele actorilor. Regulile privind evidența timpului de muncă, retrase temporar
Ministrul Culturii, András Demeter, a decis miercuri retragerea instrucțiunilor privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul din instituțiile publice de spectacole și concerte, după protestele actorilor și reacțiile critice venite din sectorul artistic.
Decizia vine în urma consultărilor cu reprezentanți ai domeniului cultural și suspendă aplicarea măsurilor propuse până la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Închisoare cu executare pentru trei bărbați din Alba care au comis trei furturi și o tentativă, într-o singură noapte
Trei bărbați care au comis trei furturi și o tentativă într-o singură noapte au fost condamnați la închisoare cu executare. Aceștia au fost condamnați de magistrații Judecătorei Aiud, în data de 6 februarie 2026, la închisoare cu executare.
Cei trei au mers în Aiud, din câte se pare cu intenția de a fura tot ce gasesc în cale.
Faptele s-au petrecut în luna ianuarie a anului 2025. Un an mai târziu aceștia au fost condamnați în primă instanță.
Potrivit motivării...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vreme mai blândă la Cluj joi, 12 februarie. Ce temperaturi sunt anunțate în Cluj-Napoca și localitățile din jur
Meteorologii prognozează pentru joi, 12 februarie, o vreme mai blândă în Cluj-Napoca și în zona metropolitană, după intervalul mai rece din prima parte a săptămânii.
Temperaturile vor depăși ușor valorile normale pentru această perioadă, iar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și șanse reduse de precipitații slabe izolate, mai ales în prima parte a zilei.
Cluj-Napoca: temperaturi pozitive și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Adriana Viliginschi, așteptată la Curtea de Apel Alba Iulia. Nu este de acord cu arestarea preventivă. Ședință cu ușile închise
Fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, ucis în urmă cu trei ani, va fi prezentă la Curtea de Apel Alba Iulia. Adriana Viliginschi va ajunge joi, 12 februarie, în fața judecătorului de drepturi și libertăți, din poziția de inculpată.
Adriana Viliginschi a fost arestată preventiv în cazul crimei care a șocat opinia publică, cea în care o femeie și-a ucis mama. Anchetatorii susțin că Viliginschi iar fi oferit suport moral înainte și după comiterea crimei...
Citește mai mult pe Alba24.ro
