Connect with us

EVENIMENT

UPDATE: Fostul deputat PDL de Bistrița-Năsăud, Ioan Oltean, pus din nou sub acuzare de DNA în dosarul ANRP

Publicat

oltean

Fostul deputat Ioan Oltean a fost pus sub acuzare pentru a doua oară în dosarul ANRP, pentru pretinse fapte de corupţie, acuzaţiile fiind aceleaşi ca în momentul în care a fost trimis în judecată prima dată.

Dosarul a fost restituit la DNA de Înalta Curte în martie 2017, motivul fiind faptul că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit, iar neregularitatea acestuia nu a fost remediată la timp de procurori, ''astfel încât nu se poate stabili obiectul sau limitele judecăţii''.

Joi, procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Oltean infracţiunile pentru care l-au pus pentru a doua oară sub urmărire în dosarul ANRP - complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

La ieşirea de la DNA, Ioan Oltean a menţionat că i s-a adus la cunoştinţă că este cercetat în continuare în dosarul ANRP şi că acuzaţia este aceeaşi cu cea pentru care a fost trimis în judecată în prima fază.

"Pot să vă spun decât că suntem în faza de procedură nepublică şi că orice se întâmplă e în faza de secret. Acuzaţiile au rămas aceleaşi. Aceleaşi acuzaţii mi le-au reamintit. Nu ştiu când voi veni la declaraţii, când or să mă cheme", a declarat Oltean.

La intrare în sediul DNA, el a arătat că aşteaptă o soluţie în acest dosar, care a fost retrimis procurorilor de ÎCCJ. "Vom trăi şi vom vedea ce se va întâmpla. Într-un fel sau altul lucrurile trebuie clarificate. Dosarul a fost trimis definitiv de Înalta Curte acum doi ani. El trebuie acum închis fie printr-o clasare, fie printr-o retrimitere la instanţă", a explicat Oltean.

Pe 7 martie 2017, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv restituirea la DNA a dosarului în care fostul deputat Ioan Oltean era acuzat, alături de Crinuţa Dumitrean, fost preşedinte al ANRP, de acordarea unor despăgubiri supraevaluate pentru un teren, prejudiciul fiind de aproape 100 de milioane de lei.

Potrivit deciziei Instanţei supreme, motivul restituirii îl constituie faptul că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit de către DNA, iar neregularitatea rechizitoriului nu a fost remediată la timp de procurori, astfel încât nu se poate stabili obiectul sau limitele judecăţii (art. 364 alin. (3) lit. a din Cpp).

În iulie 2016, Ioan Oltean a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, iar Crinuţa Dumitrean este acuzată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, respectiv Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Marko Atilla Gabor.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei omul de afaceri Mihai Rotaru, beneficiarul direct al despăgubirii, şi evaluatorul Sergiu Negurici.

Potrivit procurorilor, Mihai Rotaru a cumpărat pe 27 noiembrie 2009, contra sumei de 750.000 de euro, drepturile litigioase pe care o persoană le deţinea asupra unui teren în suprafaţă de 61.857 de metri pătraţi situat în municipiul Piteşti. Persoana respectivă a vândut aceste drepturi după ce timp de opt ani nu reuşise să obţină proprietăţile revendicate, ceea ce o determinase să iniţieze şi un proces.

După doar câteva luni, pe 17 iunie 2010, membrii Comisiei ANRP, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, au aprobat în regim de urgenţă raportul de evaluare prin care terenul respectiv a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru, deşi acesta nu îndeplinea cerinţele de soluţionare în regim de urgenţă a dosarului de despăgubire, spuneau procurorii.

Anchetatorii susţineau că membrii comisiei au fost influenţaţi de Ioan Oltean, care avea o relaţie apropiată cu preşedintele de la acea dată al ANRP, Crinuţa Dumitrean.

DNA mai arăta că terenul respectiv a fost supraevaluat cu suma de 98.780.835 de lei, de 10 ori faţă de preţul real, acesta fiind şi prejudiciul în dauna statului. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Jaqueline și Ruse s-au calificat în sferturile probei la dublu de la Transylvania Open: Ne-am ridicat una pe cealaltă

Publicat

jaquelin cristian si gabriela ruse sursa paula copaciu.jpeg






Perechea Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile probei la dublu de la Transylvania Open după ce au înfrânt perechea Y. Yuan și Q. Tang.

Româncele au reușit să se impună în două seturi 6-4, 6-3.

A fost al doilea succes al României după succesul semnat de Irina Bara și Ekaterina Gorgodze, în prima zi de concurs.

„Ne-am ridicat una pe cealaltă”

La finalul partidei, cele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ultimele bilete pentru spectacolul Lord of the Dance la Cluj-Napoca

Publicat

20250912 0329.jpg scaled.jpeg






Spectacolul aniversar Lord of the Dance-30 de ani ajunge în România la începutul lunii aprilie, cu o primă oprire la Cluj-Napoca, în 2 aprilie la BT Arena, urmând ca în data de 3 aprilie să fie prezentat la București, la Sala Palatului.

Interesul publicului pentru celebrul spectacol Lord of the Dance se reflectă în ritmul accelerat de vânzare a biletelor. Atât reprezentația din Cluj-Napoca, cât și cea din...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO Emil Boc avertizează: Interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețele sociale creează doar iluzia de siguranță

Publicat

emil boc copii online.jpg






Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a susținut, în cadrul unei dezbateri organizate de Comitetul European al Regiunilor, că interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețelele sociale nu reprezintă o soluție reală pentru protecția minorilor în mediul online.

Acesta a subliniat că riscurile din spațiul digital sunt reale și grave, însă pot fi combătute doar prin reglementare inteligentă,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE. Accident în lanț la Turda. 5 mașini au fost implicate. Două femei au ajuns la spital

Publicat

accident turda.jpg






Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază la un accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme, pe strada Ștefan cel Mare.

Două femei au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Intervenție rapidă a pompierilor și a SAJ

Apelul de urgență a sosit în jurul orei 17.10. La fața locului au acționat o autospecială cu modul de descarcerare...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe