EVENIMENT
Fostul poliţist Cristian Cioacă rămâne în închisoare. Cererea de eliberare condiţionată, respinsă de instanţă
Fostul poliţist Cristian Cioacă rămâne în închisoare, după ce Judecătoria Piteşti i-a respins luni, 23 ianuarie 2023, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată. Decizia nu este definitivă.
Potrivit deciziei instanţei, Cioacă are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare în luna mai 2023.
"Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat, în prezent deţinut la Penitenciarul Mioveni, ca neîntemeiată. Menţine termenul stabilit de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită, respectiv 10.05.2023.
Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei", au stabilit judecătorii.
Pe 11 ianuarie, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde este încarcerat fostul poliţist, i-a respins cererea de eliberare condiţionată, iar Cristian Cioacă a contestat decizia comisiei la Judecătoria Piteşti.
Cristian Cioacă a executat efectiv peste jumătate din pedeapsa de 15 ani şi 8 luni de închisoare primită în 2014 pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
De menţionat că fostul poliţist nu a recunoscut niciodată că el a ucis-o pe Elodia. Trupul acesteia nu a fost găsit de autorităţi, deşi în acest caz a fost desfăşurată una dintre cele mai ample anchete judiciare din România.
Pe 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Iniţial, la instanţa de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.
Fostul poliţist Cristian Cioacă rămâne în închisoare. Ce susțin procurorii
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.
Anchetatorii susţin că, în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.
"În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală.
Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 8.10.2007.
Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă.
Fostul poliţist Cristian Cioacă rămâne în închisoare. În anul 2007 a fost anunțată dispariția Elodiei
Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului", spuneau procurorii.
Parchetul mai susţine că, ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cristian Cioacă a desfăşurat o ''operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a victimei şi vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai''.
În opinia procurorilor, scopul acestui demers era asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu şi deturnarea atenţiei de la aspectul esenţial, respectiv varianta uciderii acesteia de către poliţist.
După ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007 Cristian Cioacă a anunţat oficial dispariţia soţiei sale. Agerpres
EVENIMENT
VIDEO: Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR
Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând 24 de ore din 24 acolo unde frontul de lucru permite.
EVENIMENT
Femeie din Gârbova, prinsă de polițiști la volanul unei mașini radiate din circulație. S-a ales cu dosar penal
O femeie de 27 de ani din Gârbova a fost prinsă de polițiști vineri seara, în timp ce conducea o mașină care era radiată din circulație.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Horea, Cloșca și Crișan din localitatea Gârbova, un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Gârbova.
Din verificări a reieșit că autoturismul condus de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Suspiciune de crimă în Florești. Un româno-american cunoscut a fost găsit mort în casă
O moarte suspect în Florești, cel mai posibil o crimă oribilă. Iar victima este Gheorghe Chindriș, un româno-american cunoscut, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj.
Ce spune poliția
„În data de 14 februarie a.c., în jurul orei 12:50, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Ziua porților deschise la primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș. Condiții la standarde internaționale
Primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș și-a deschis sâmbătă, 14 februarie, porțile pentru toată lumea. Este vorba despre singurul spital privat multidisciplinar din județul Alba cu secție de internare continuă. Timp de câteva ore bune, cei care au vrut să vadă cum arată primul spital privat din municipiu, dar și din județ au avut această ocazie.
Mai mult de atât au avut ocazia să afle informații despre procedurile medicale care vor fi realizate în cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
