Connect with us

EVENIMENT

Fostul prefect de Constanța, care a condus băut şi a produs un accident mortal, arestat la domiciliu

Publicat

accident

Judecătoria Medgidia a respins, vineri, cererea procurorilor de arestare preventivă a fostului prefect de Constanţa Ioan Albu, care în timp ce era sub influenţa alcoolului la volan a produs un accident rutier mortal, instanţa dispunând măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.

Citește și  FOTO: Fostul prefect de Constanța, implicat în accidentul mortal de pe DN 3. Ce alcoolemie avea

Decizia judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi contestată la Tribunalul Constanţa în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Conform minutei Judecătoriei Medgidia, inculpatul Ioan Albu va sta în arest la domiciliu până pe 21 martie, inclusiv, având obligaţia de a nu părăsi imobilul "fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza".

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de fostul prefect Ioan Albu, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Conform probatoriului administrat de anchetatori, în seara zilei de 16 februarie, Albu a condus având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge un autoturism de teren, pe DN 3, iar între localităţile Ciocârlia de Sus şi Cobadin a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu o maşină condusă regulamentar din sens opus. În urma puternicei coliziuni, şoferul care circula legal, în vârstă de 44 de ani, a murit.

După producerea accidentului rutier, fostul prefect Ioan Albu a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, suferind diverse afecţiuni. AGERPRES/

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil

Publicat

foto: accident rutier pe autostrada a1 ilia deva sebeș. o mașină s a

Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.

Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.

Pompierii au acționat cu o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Crin Antonescu confirmă că a fost trădat în campania pentru prezidențiale de Ilie Bolojan

Publicat

crin antonescu1 facebook.jpg






Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar fi fost trădat de Ilie Bolojan în campania electorală.

„Mi-am asumat integral rezultatul din alegerile prezidențiale. Fiecare știe ce și cum a făcut în campanie și, în fond, nu mai contează.

Altfel, eu salut declarațiile domnului Thuma. Nu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății din Alba Iulia, în plină desfășurare. Cum va arăta zona

Publicat

foto: lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al

Lucrările de amenajare a șanțului exterior de est al Cetății Alba Carolina sunt în plină desfășurare la Alba Iulia. Constructorul a intrat cu utilajele în zonă și în prezent decopertează terenul în vederea realizării investiției. 

Zona va include, printre altele, un teren de volei, o piațetă pentru odihnă și socializare, mese de ping-pong, o oglindă de apă, un amfiteatru, un parc de joacă pentru copii și două parcuri pentru câini. Lucrările ar urma să fie finalizate...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Grevă de avertisment în primării din județul Alba și din țară. Revoltă în peste 1.300 de comune

Publicat

varianta susținută de psd în reforma administrației locale: primarii vor

Sindicaliștii din administrația publică locală anunță grevă de avertisment, marți, timp de două ore, în peste 1.300 de primării de comune din țară, inclusiv din județul Alba. Angajații din primăriile din mediul rural spun că nu acceptă să fie ”săracii administrației locale”.

Acțiunea de protest a fost anunțată de Sindicatul Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România (SCOR), dar și de Asociația Comunelor din România. Greva de avertisment ar urma să...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe