Connect with us

EVENIMENT

Fostul preşedinte al CJ Brașov, Aristotel Căncescu, condamnat la 7 ani şi 10 luni de închisoare pentru corupţie

Publicat

aristotel cancescu sursa facebook

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, a fost condamnat, marţi, de o instanţă a Curţii de Apel Braşov la 7 ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie.

Conform unor surse, fostul politician braşovean a fost ridicat deja de poliţişti dintr-un imobil din Râşnov, construit ca activ al firmei sale Canaris şi pe care l-ar fi folosit în ultimii ani drept locuinţă, şi urmează să fie depus în penitenciarul Codlea.

Condamnare pentru trafic de influenţă, luare de mită şi abuz în serviciu

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi, după ce au desfiinţat o parte din sentinţa Tribunalului Braşov, pronunţată în 30 aprilie 2020, l-au achitat pe Căncescu cu privire la comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu şi l-au condamnat pentru trafic de influenţă, luare de mită şi abuz în serviciu.

"(...) În baza art. 38 alin. 1 din Codul penal, art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal şi art. 45 alin. 3 lit. a din Codul penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedepsele de 5 ani închisoare şi respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa apelată pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (...) şi aplică inculpatului Căncescu Aristotel Adrian pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite - respectiv 2 ani şi 10 luni închisoare - inculpatul Căncescu Aristotel Adrian având de executat în final pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g din Codul penal pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă complementară care se va executa conform dispoziţiilor art. 68 alin. 1 lit. c din Codul penal", se arată în soluţia postată pe portalul instanţelor.

Totodată, instanţa a decis confiscarea de la S.C. Canaris S.R.L. Braşov, firmă controlată de Căncescu, a sumei de 1.248.704,95 lei, "primită ca mită".

Condamnare cu suspendare pentru Fostul deputat Diniță

În acelaşi dosar, în care au fost inculpate mai multe persoane, omul de afaceri şi fost deputat Ion Diniţă a fost condamnat, pentru complicitate la abuz în serviciu, la o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, după ce iniţial primise 4 ani cu executare.

"În temeiul art. 396 alin. 6 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. f teza II din Codul de procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Diniţă Ion pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal 1968 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Diniţă Ion pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu (...) Reduce pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului Diniţă Ion prin sentinţa apelată de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 ind. 1 şi art. 86 ind. 2 din Codul penal 1968 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului Diniţă Ion, pe un termen de încercare de 4 ani", se arată în soluţia Curţii de Apel Braşov.

Căncescu, trimis în judecată de DNA în decembrir 2014

Aristotel Căncescu a fost trimis în judecată în 17 decembrie 2014, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov.

La demararea procesului - în care a fost judecat pentru de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci infracţiuni), luare de mită, spălare a banilor, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu - el a fost în arest la domiciliu.

"La data de 1 februarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Râşnov au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Braşov pe numele unui bărbat, în vârstă de 70 ani din judeţul Braşov, prin care este condamnat la o pedeapsă de 7 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie. Bărbatul, care nu era urmărit naţional, a fost preluat şi urmează a fi depus în Penitenciarul Codlea", a transmis, marţi, IPJ Braşov.

Aristotel Căncescu a fost preşedinte al CJ Braşov timp de trei mandate, fiind ales în această funcţie sub sigla PNL. AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia

Publicat

ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un

Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026. 

La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al doilea s-a ales cu o condamnare pentru ucidere din culpă.

În...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Schioare din Cluj, de doar 17 ani, în echipa României la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Va concura la slalom

Publicat

whatsapp image 2026 02 01 at 18.18.52.jpeg






O schioare din Cluj, în vârstă de doar 17 ani, Sofia Moldovan, face parte din echipa României care va participa în perioada 6-22 februarie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Sofia, care este cea mai tânără sportivă din delegație, va concura la slalom. 

Aceasta este elevă în clasa a X-a la Liceul Waldorf din Cluj-Napoca.

”Schiul alpin va trimite la Milano Cortina 2026 cea mai tânără...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate

Publicat

scandal de hărțuire sexuală, judecat la curtea de apel alba:

Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a înregistrat conversațiile cu acesta.

Apoi a făcut o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Prioritățile deputatului PSD de Cluj, Remus Lăpușan: Susținerea producției românești, accelerarea lucrărilor la Autostrada A3

Publicat

remus lapusan.jpeg






Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, va susține în sesiune parlamentară care începe luni, inițiative legislative și măsuri publice care să contribuie atât la dezvoltarea județului Cluj, cât și la consolidarea politicilor naționale de dezvoltare ale României, având ca obiectiv creșterea calității vieții, reducerea inegalităților și modernizarea serviciilor publice.

1. Dezvoltare locală și investiții...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe