EVENIMENT
Fostul şef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, condamnat DEFINITIV la 6 ani închisoare. Ar fi primit peste 6 milioane euro mită
Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a fost condamnat definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani închisoare cu executare. Acesta este acuzat de DNA că a primit o mită de 6,3 milioane euro, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software.
Curtea de Apel Bucureşti a menţinut pedepsa aplicată lui Duţă de Tribunalul Bucureşti în noiembrie 2020.
De asemenea, CAB a confirmat decizia tribunalului privind confiscarea sumei de 6.300.000 euro de la Lucian Duţă.
Tribunalul mai dispusese menţinerea sechestrului pe suma de 2.183.820 aflată în conturile din Elveţia ale societăţii Eurotrust Invest Inc. şi pe suma de 1.503.000 euro primită de Euroinvest Development SRL şi investită într-o construcţie şi teren de pe strada Jean Monnet din Bucureşti.
Fostul şef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, condamnat DEFINITIV la 6 ani închisoare. Sechestru pe toate bunurile
În plus, a fost instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor lui Duţă, prezente şi viitoare, în limita sumei de 2.294.187 euro (având în vedere că suma totală primită cu titlul de mită de inculpat a fost de 6.300.000 de euro, iar în limita sumei de 4.005.813 euro au fost identificate sumele de bani şi bunurile imobile ce fac obiectul sechestrului).
Lucian Duţă a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2018, fiind acuzat că, în perioada 2010 - 2012, în calitate de preşedinte al CNAS, a pretins de la reprezentanţii a două firme de software un comision de 10% din valoarea fiecărui act adiţional sau contract pe care l-a semnat în această calitate şi a primit suma totală de 6.300.000 de euro, dintre care 5.500.000 euro prin transferuri bancare şi 800.000 euro în numerar.
Sumele de bani au fost remise lui Duţă fie în numerar (în mai multe tranşe), fie prin virament în contul unei companii offshore înregistrată în Insulele Antile şi cu conturi bancare deschise în Elveţia.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 2.183.820 euro identificată într-un cont bancar din Elveţia, asupra unui teren cu construcţie S+P+4, asupra a trei apartamente şi asupra unui autoturism.
Pe 4 aprilie 2018, DNA anunţa că i-a fixat lui Duţă o cauţiune de 4.500.000 de lei.
DNA mai susţinea atunci că Lucian Duţă ar fi primit mită în legătură cu încheierea şi derularea unui act adiţional la contractul pentru realizarea unui parteneriat pentru proiectarea, construirea şi operarea unui sistem informatic unic integrat al asigurărilor de sănătate din România.
De asemenea, el ar fi primit bani în legătură cu încheierea şi derularea unui acord-cadru de servicii ce avea ca obiect furnizarea soluţiei informatice de implementare a Cardului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate şi interconectarea acestora cu Sistemul Informatic Unic Integrat.
Agerpres
EVENIMENT
Circulația feroviară, afectată în zona Clujului. CFR Călători anulează și modifică temporar mai multe trenuri
Pasagerii CFR Călători trebuie să fie atenți. Mai multe trenuri vor fi anulate sau vor circula doar parțial în perioada 1 martie – 26 aprilie, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară efectuate de CFR SA.
Pe anumite segmente, transportul va fi asigurat cu autocare, pentru a nu lăsa călătorii „pe drumuri”.
Trenuri anulate sau cu rute modificate
- trenul IR 406 Brașov – Valea lui Mihai –...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câți câini au fost adoptați de la adăpostul public din Alba Iulia. Numărul patrupedelor capturate a scăzut
Peste 180 de câini fără stăpân aflați la Adăpostul public din Alba Iulia au fost adoptați, în anul 2025. Numărul animalelor capturate de pe domeniul public a scăzut.
”La începutul acestui an în Adăpostul public pentru câini fără stăpân gestionat de Primăria municipiului Alba Iulia se aflau 112 câini fără stăpân în scădere cu aproximativ 8% față de începutul anului 2025.
Pe tot parcursul anului trecut în adăpostul public a intrat un număr de 188 de câini...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Spațiu în Piața Toboșarului din Cetatea Alba Carolina, scos la licitație de Primăria Alba Iulia. Ce destinație va avea
Primăria Alba Iulia a anunțat organizarea unei licitații pentru închirierea unei locații pentru desfășurarea de activități de alimentație publică, aflată în șanțurile Cetății Alba Carolina, pe latura de Nord, în Piața Toboșarului.
Locația nr. 8 are o suprafață de 145 mp și este destinată desfășurării de activități de alimentație publică, având și o terasă aferentă.

Prețul de pornire al licitației publice este de 2.646,54 lei/lună.
Durata contractului...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Povești de Ziua Îndrăgostiților la Cluj: Banto din Brazilia și Andreea, Patricia și Daniel din Mexic, Hanna și Karel din Cuba
Cluj24 marchează 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, printr-un demers inedit în presa locală, prezentând pe parcursul zilei de sâmbătă povești de dragoste speciale din Cluj-Napoca. Este vorba despre cupluri de clujeni și străini care s-au văzut, s-au plăcut și au decis să își întemeieze o familie în orașul de pe Someș.
Printre aceste cupluri de îndrăgostiți se numără Banto din Brazilia și Andreea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
