Connect with us

EVENIMENT

FOTO: A doua serie de 28 de pompieri români a plecat în Grecia pentru gestionarea incendiilor din nordul Atenei

Publicat

pompieri romani atena

Cel de-al doilea contingent format din 28 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autorităţile elene prin activităţi de monitorizare şi stingere a incendiilor de pădure în zone din nordul Atenei.

"Primul contingent, care însumează tot 28 de pompieri, se va întoarce în ţară după ce va preda colegilor din cel de-al doilea schimb cele opt mijloace tehnice dislocate pe teritoriul elen (trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, o cisternă, o autospecială cu capacitate mărită de trecere, un microbuz, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă), astfel încât să fie asigurată continuitatea acţiunilor în cazul producerii unor situaţii care necesită intervenţia echipajelor noastre", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, vineri, AGERPRES.

În ultimele 15 zile, cei 28 de pompieri care se află în Grecia au participat la misiuni de stingere a incendiilor în zonele Schimatari şi Porto Germeno.

"În afara acestor acţiuni, colegii noştri au desfăşurat sesiuni de antrenament şi de pregătire cu omologii eleni, precum şi recunoaşteri în teren în vederea familiarizării cu relieful şi condiţiile existente în caz de intervenţie", arată sursa citată.

pompieri romani atena1

FOTO: A doua serie de 28 de pompieri români a plecat în Grecia pentru gestionarea incendiilor din nordul Atenei: Program pilot de pre-poziţionare

În perioada 1 iulie - 1 august 2022, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin IGSU, participă cu un modul naţional specializat de stins incendii de pădure la un program pilot de pre-poziţionare, organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienţei autorităţilor elene în gestionarea acestui tip de risc.

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activităţii de pregătire a modulelor de intervenţie aparţinând statelor membre, precum şi îmbunătăţirea interoperabilităţii între forţele participante.

pompieri romani atena2

"Activarea şi operaţionalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locaţiile stabilite de partenerii eleni. Suplimentarea tehnicii şi a personalului de intervenţie va fi realizată în funcţie de dinamica situaţiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităţilor elene, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă", precizează IGSU.

Programul de asistenţă este finanţat de UE şi a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunităţile elene, după incendiile devastatoare înregistrate anul trecut.

Acesta se regăseşte în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei şi reuneşte echipaje operative de stingere din mai multe ţări europene. Agerpres

sursa foto: Facebook / IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Nicușor Dan: Companiile americane vor să continue investițiile în România

Publicat

1769718144 nicusor dan.jpg






Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat miercuri că marile companii americane își mențin interesul pentru investiții în România, în urma unei întâlniri cu liderii mediului de afaceri reuniți în cadrul Camerei de Comerț Americane în România (AmCham). Discuțiile au vizat întărirea cooperării economice bilaterale și identificarea unor noi oportunități strategice în contextul schimbărilor economice...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

U Cluj se califică în sferturile Cupei României. „Șepcile roșii” își asigură locul după victoria cu Oțelul Galați

Publicat

u cluj 1.jpg






Universitatea Cluj a primit miercuri vizita formației Oțelul Galați, în cel mai așteptat duel al zilei din ultima etapă a grupelor Cupei României. Partida, cu miză importantă pentru calificare, a început la ora 20:00 și a fost una intensă între două echipe aflate în lupta directă pentru primele locuri.

Meciul de calificare disputat pe stadionul Cluj Arena s-a încheiat cu victoria echipei clujene la un scor de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate

Publicat

anpc: majoritatea achiziţiilor online pot fi returnate în termen de

Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei "taxe de înregistrare" sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o "taxă de înregistrare/menținere a mărcii", sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.

Cum poți...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Adrian Câciu atacă „modelul Oradea” al lui Bolojan. Fostul ministru susține că 75% din bugetul orașului vine din bani de la stat

Publicat

adrian caciu 1.jpg






Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), contestă miercuri imaginea Oradei drept exemplu de eficiență administrativă și autofinanțare, afirmând că analiza bugetului local ar arăta că majoritatea veniturilor provin din transferuri de la bugetul de stat.

Acesta a publicat declarații critice și trimiteri către documentele oficiale ale Primăriei Oradea, susținând că...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe