Connect with us

EVENIMENT

FOTO: A fost finalizat noul spital de Psihiatrie de la Căpâlnaș din județul Arad

Publicat

spital capalnas fb 1
sursa foto: Facebook / Iustin Cionca

Consiliul Județean Arad a anunțat joi că Spitalul de psihiatrie de la Căpâlnaș este pregătit să fie dat în folosință. Lucrările au fost evaluate la 26.245.002,29 de lei, din care 24.315.934,81 de lei au fost asigurate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Consiliul Judeţean Arad a anunţat joi că a finalizat construirea noului Spital de Psihiatrie, la Căpâlnaş.

„Este al doilea spital construit de la zero de Consiliul Judeţean, după Spitalul TBC, care în perioada pandemiei a fost singurul spital nou din România unde au fost trataţi pacienţii cu Covid.

Lucrările au început în 2019, iar finanţarea a fost asigurată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi de la bugetul judeţean. În această vară urmează mutarea pacienţilor în saloanele noi.

spital capalnas fb 2

Şi mobilierul este nou, la fel şi dotările bucătăriei”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele CJ Arad.

Valoare lucrărilor a fost de 26.245.002,29 lei, TVA inclus, dintre care 24,315.934, 81 lei a fost asigurată prin PNDL.

Noul spital are demisol, parter şi etaj, în suprafaţă totală de 5.385 mp.

spital capalnas fb 3

Cu un total de 75 de locuri pentru pacienţi, curte destinată activităţilor recreative, va asigura asistenţă şi îngrijire medicală permanentă, programe de terapie ocupaţională.

spital capalnas fb

Consiliul Judeţean Arad va inaugura oficial noul spital în viitorul apropiat.

sursa foto: Facebook / Iustin Cionca

Sursa: MediaFax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer

Publicat

bere pixabay1.jpg






Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro

Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.

Acest...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Trafic de minori și de persoane. Prostituate aduse la Cluj. Cinci persoane reținute

Publicat

prostituate e1683886996732.png






Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.

 

Prostituate aduse la Cluj

 

Din probele administrate în cauză a rezultat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Publicat

noi măsuri adoptate de comisia europeană pentru a preveni distrugerea

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Cum arată șantierul metroului din Florești? Noi utilaje aduse

Publicat

captura ecran 597.png






Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.

Din cadrele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe