EVENIMENT
FOTO: Accident cu 7 persoane implicate, într-o localitate din Suceava. Impact între două mașini

Un accident rutier în care au fost implicate șapte persoane s-a produs marți după-amiază în localitatea Stulpicani din județul Suceava. Două persoane au fost transportate la spital după impactul dintre două mașini.
Potrivit ISU Suceava, accidentul a avut loc pe raza localității Stulpicani.
În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Conform sursei citate, în cele două mașini se aflau șapte persoane.
În urma evenimentului rutier, două persoane au fost preluate de echipajele sosite la fața locului și transportate la spital pentru investigații suplimentare.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a început o serie de întrevederi bilaterale în Tokyo, Japonia, în contextul consolidării relațiilor parlamentare și strategice dintre România și Japonia.
Oficialul român s-a întâlnit cu Fukushiro Nukaga, președintele Camerei Reprezentanților din Dieta Japoniei, și cu Akiko Ikuina, viceministrul parlamentar pentru afaceri externe.
„Am început întrevederile bilaterale în Tokyo, Japonia. După Ziua României de la Expo…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia, în tabăra de instruire practică de la Cincu, alături de traineri români și străini

Elevii claselor a XI-a au participat în perioada 20 – 26 iunie, în Centrul Național de Instruire Întrunită ,,GETICA” de la Cincu, la tabăra de instruire.
Activitatea este programată în fiecare an la finalul anului trei de studiu pentru familiarizarea elevilor cu condițiile unei tabere de instrucție și punerea în practică a noțiunilor pe care le-au învățat la orele de pregătire militară.
De asemenea, tabăra urmărește și dezvoltarea de abilități și aptitudini pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Ormeniș a fost prins de polițiști în timp ce conducea beat și fără permis.
Potrivit IPJ Alba, la data de 26 iunie 2025, în jurul orei 22:50, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au oprit, pentru control, pe raza localității Ormeniș, un autoturism condus de către un bărbat de 53 de ani, din localitate.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. “Pensie lungă”. Doi șefi din Poliția Cluj și-au încheiat cariera după mai puțin de 30 de ani de activitate

Comisar-șef de poliție Dan Câmpan, șeful Poliției municipiului Dej, și comisarul-șef de poliție Constantin Deaconu, șeful Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, s-au pensionat.
Momentul a fost marcat la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, unde cei doi au primit plachete de onoare, în semn de apreciere.
Doi șefi din Poliția Cluj și-au încheiat cariera după mai puțin de 30 de ani de activitate
„Vin momente în viață care nu se măsoară în ani, ci în oameni….
Citește mai mult pe Cluj24.ro