EVENIMENT
FOTO: Accident cu cinci persoane implicate pe o stradă din Vaslui. Coliziune între două mașini
Cinci persoane au fost implicate într-un accident rutier produs, duminică dimineață, pe o stradă din Vaslui, În ioliziune au fost implicate două autoturisme.
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 5.30, în municipiul Vaslui, pe strada Ștefan cel Mare, vis-a-vis de benzinăria MOL.

Potrivit ISU Vaslui, au intevenit la accident pompierii din cadrul Detașamentului Vaslui, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) și o ambulanță SMURD tip C1 (TIM).
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, într-unul dintre acestea fiind găsită o victimă blocată.
Concomitent cu manevrele pentru deblocare efectuate de pompierii militari, doi membri ai echipajului ambulanței SMURD TIM acordau primul ajutor bărbatului în vârstă de 56 ani.
După deblocare, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. O a doua persoană a suferit un atac de panică, paramedicii acordându-i primul ajutor.

Celelalte trei persoane implicate în accident au fost evaluate, însă nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.
”Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști vasluieni”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
EVENIMENT
Ziua Internațională a Cititului, la Sebeș: Ce activități pregătesc reprezentanții Bibliotecii Lucian Blaga
Ziua Internațională a Cititului va avea la Sebeș, la Biblioteca Municipală Lucian Blaga. Este vorba despre a zecea ediție națională. Potrivit unui comunicat de presă, și în anul 2026, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș se alătură cu emoție și entuziasm acestei sărbători globale a lecturii.
Activitățile vor avea loc în perioada 2-6 februarie 2026.
Sub tema inspiratoare a anului „Lecterra: Citim împreună în lumea reală. Ține-te de ZICI! Citim împreună acum,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Calendar Ortodox FEBRUARIE 2026: Sărbătorile importante din Făurar. Când începe Postului Paștelui și când sunt Moșii de Iarnă
Luna februarie 2026 are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși, reunind sărbători cu cruce roșie, prăznuiri ale unor sfinți importanți, dar și evenimente bisericești majore care pregătesc intrarea în Postul Paștelui. Luna februarie 2026 este o perioadă a reflecției, a rugăciunii și a întoarcerii către valorile duhovnicești fundamentale.
Calendarul Ortodox 2026 evidențiază pentru luna februarie atât momente de lumină și bucurie, precum Întâmpinarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Luni, 2 februarie, la Transylvania Open, tenisul devine spectacol total. De la ce oră joacă Emma Răducanu
Luni, la Transylvania Open, nu vii doar pentru tenis. Vii pentru meciurile despre care se va vorbi toată săptămâna. Trei nume mari urcă pe terenul din BTarena și schimbă instant energia competiției, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Emma Răducanu.
Prezența lor transformă ziua de luni într-un adevărat punct de atracție al turneului. Ana Bogdan, una dintre cele mai constante și apreciate jucătoare din România,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion
Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș.
Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.
La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.
Misiunea pompierilor este în dinamică, știre în curs de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
