EVENIMENT
FOTO: Accident cu trei victime în județul Vaslui: O mașină a ieșit în decor și a intrat violent într-un copac

Trei persoane au fost rănite ăn urma unui accident rutier produs, marți, într-o localitate din Vaslui. Un autoturism scăpat de sub control a ieșit de pe șosea și a intrat violent într-un copac.
Potrivit ISU Vaslui, accidentul a avut loc în localitatea Codăești, la limita cu județul Iași.
În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane.
A intervenit Detașamentul Vaslui cu două autospeciale (o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare și o ambulanță SMURD tip B2) și SAJ Vaslui cu două ambulanțe ( tip B1 și B2).
La sosirea echipajelor de intervenție, victimele erau evacuate.
Victimele au fost evaluate, au primit primul ajutor medical, iar trei dintre acestea, două femei și un bărbat au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, cu policontuzii și traumatisme.
Conducatoarea auto a refuzat transportul la spital.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
EVENIMENT
Licitație pentru numere de înmatriculare personalizate, cu sume de până la 5.000 de euro. Proiect depus la Parlament

Licitație pentru numere de înmatriculare personalizate cu sume de până la 5.000 de euro: Șoferii români ar putea în curând să liciteze pentru numere de înmatriculare personalizate, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament.
Este vorba despre un proiect depus de Lucian Mușat, deputat AUR. Potrivit acestuia, în funcție de județ, ar trebui să existe o licitație pentru cei care vor numele prin care să se facă remarcați.
Dacă proiectul va trece, va fi posibilă o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
„Te sună Poliția”, noua capcană online. Avertismentul polițiștilor: „Nu oferiți date personale la telefon!”

Poliția Română avertizează populația asupra unui val de înșelăciuni online și telefonice, în care infractorii se dau drept reprezentanți ai autorităților sau ai băncilor, folosind tehnici sofisticate de falsificare a identității (spoofing).
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Administrare și…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Registrul Comerțului: 13.251 de firme şi-au suspendat activitatea în primele opt luni ale anului

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele opt luni din 2025 a fost de 13.251, în creştere cu 7,31% comparativ cu perioada similară din 2024, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea au fost din Bucureşti, respectiv 1.638 (număr în creştere cu 6,91% faţă de primele opt luni din 2024), capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 934 firme suspendate (plus 18,38%),…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
„U” Cluj, înfrântă de nou-promovata FK Csikszereda! Ioan Ovidiu Sabău, surprins de ardelenii din Miercurea Ciuc

„U” Cluj a pierdut surprinzător la Miercurea Ciuc, scor 1-2 (0-1), în fața nou-promovatei FK Csikszereda. Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău nu a reușit să înscrie decât un gol.
Meciul de sâmbătă, primul al zilei în Superligă, a adus o surpriză de proporții. Nou-promovata FK Csikszereda a obținut o victorie clară în fața Universității Cluj, scor 2-0, într-un duel dominat de la un capăt la altul de echipa…
Citește mai mult pe Cluj24.ro