EVENIMENT
FOTO: Accident cu victime pe un drum din Vâlcea. Două autoutilitare și un autoturism s-au ciocnit
Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc, vineri dimineață pe DJ 678 în județul Vâlcea. În eveniment au fost implicate trei autovehicule.
Potrivit ISU Vâlcea, paramedicii SMURD din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați vineri dimineață, la un accident rutier, pentru salvarea a trei persoane, victime în urma producerii acestuia.
UPDATE: Accident în localitatea Olanu, județul Vâlcea. Precizările polițiștilor
„În cursul dimineții de vineri, în jurul orei 07.41, polițiștii din Olanu au fost sesizați cu privire la faptul că ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea mai multor persoane.
Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, pe DJ 678, în localitatea Olanu, s-ar fi produs o coliziune între 3 autovehicule, în urma căreia a rezultat rănirea a 2 persoane.
Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier”.
Accidentul s-a produs în localitatea Olanu, pe DJ 678, unde au fost implicate trei autovehicule.
Sosite la fața locului, echipajele au găsit trei victime conștiente și cooperante astfel: o victimă cu traumatism toracic, o victimă cu traumatism facial și o victimă cu atac de panică.

Cele două victime cu traumatisme au fost transportate la spital, pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
Persoana cu atac de panică a fost evaluată, nefiind necesară transportarea sa la spital.
La fața locului au acționat trei echipaje ale SMURD și SAJ si un echipaj de stingere, pentru asigurarea de măsuri de prevenire în cazul producerii unui incendiu.
EVENIMENT
Cetatea din Alba Iulia și unele obiective din oraș, subiect de fake news generat cu ajutorul AI. Mulți locuitori dau ”like”
O fotografie falsă cu Alba Iulia, generată cu ajutorul Inteligenței Artificiale și însoțită de un text care amestecă adevăr istoric și informație imaginară a fost postată pe contul de Facebook ”Tăranul vesel”, un cont care răspândește intens postări realizate cu AI.
Postarea a fost apreciată și repostată inclusiv de locuitori ai orașului, deși pentru orice albaiulian ar trebui să fie evident că Cetatea Alba Carolina nu este înconjurată de șanțuri cu apă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Judecătorii Curții Constituționale a României au suspendat temporar dezbaterea asupra legii care modifică regimul pensiilor speciale ale magistraților, urmând să reia deliberările și să pronunțe o decizie luni. Subiectul este unul extrem de sensibil, după ce actul normativ a fost contestat de Înalta Curte de Casație și Justiție, care susține că legea afectează independența justiției.
Înalta Curte de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Decizia CCR legată de pensiile speciale ale magistraților, AMÂNATĂ din nou. Când se va rediscuta
Curtea Constituțională a Românei a discutat, duminică, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților. Decizia a fost amânată din nou.
O decizie pe acest subiect ar trebui să fie luată luni, 29 decembrie. Decizia a mai fost amânată și în data de 10 decembrie, când a fost stabilit termenul de astăzi.
Ședința de duminică a început la ora 13:00, dar pe parcurs ar fi rămas fără...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Revelion 2026 la Cluj-Napoca. Concerte live și spectacol de drone în Piața Unirii. Află programul
Cluj-Napoca întâmpină Noul An cu muzică live, efecte vizuale și atmosfera de poveste a Târgului de Crăciun. Primăria și Consiliul local invită clujenii, turiștii și oaspeții orașului să participe la Revelionul 2026, organizat în centrul orașului, cu un program artistic și un show de drone care va marca miezul nopții.
,,Sărbătorile sunt despre a fi împreună, iar cel mai frumos cadou rămâne timpul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
