Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Accident CUMPLIT pe DE 585 Iași: 4 persoane au decedat și alte patru au fost rănite

Publicat

Patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc duminică, în afara localităţii Bălţaţi din Iaşi, din cauza unui şofer care a efectuat în trafic o manevră neregulamentară de întoarcere.

"În jurul orei 13,55 am primit un apel la serviciul 112, prin care ne semnala că pe DE 583, în afara lo

calităţii Bălţaţi, s-a produs un accident. Din primele cercetări efectuate, conducătorul unui autoturism aflat în trafic ar fi efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere, maşina fiind lovită de un alt autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, cei patru ocupanţi ai maşinii au decedat. În prezent, se continuă cercetările pentru a se stabili întreaga situaţie de fapt", a declarat pentru AGERPRES Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Potrivit reprezentanţilor SMURD Iaşi, alte patru persoane, care se aflau în cea de-a doua maşină, au fost rănite, dar sunt conştiente, doar două acceptând să fie transportate la Spitalul 'Sf. Spiridon' pentru evaluare medicală.

Totodată, o autospecială ISU care se îndrepta spre locul accidentului a fost lovită de o altă maşină, după ce şoferul acesteia a întors pentru a evita coada formată în urma evenimentului rutier.

Niciunul dintre salvatori nu a fost rănit, ei continuându-şi deplasarea pe jos, au precizat reprezentanţi ai ISU.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de terapie intensivă mobilă şi ambulanţe. Au intervin cinci ofiţeri ISU pentru scoaterea celor patru victime care erau încarcerate în maşina care a produs accidentul. AGERPRES/

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

UPDATE FOTO: ACCIDENT rutier la Sebeș. Un autoturism s-a răsturnat, în zona unui sens giratoriu

Publicat

update foto: accident rutier la sebeș. un autoturism s a răsturnat,

Un accident rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 21:45, la intrarea în municipiul Sebeș dinspre Lancrăm. Un autoturism s-a răsturnat, în zona unui sens giratoriu. 

Update, ora 22:35 - Potrivit IPJ Alba, în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Vorța, județul Hunedoara.

Acesta nu a putut fi testat la fața locului, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Update,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Atenție, șoferi. Acțiune în sistem releu pe DN15 a polițiștilor rutieri din Cluj, Bacău, Neamț, Harghita și Mureș

Publicat

releu e1770923105836.jpg






Polițiștii rutieri din județul Cluj, alături de cei din Bacău, Neamț, Harghita și Mureș vor acționa, duminică, în sistem releu pe DN15 pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în interval cu cel mai ridicat risc cel între orele 13:00 – 17:00.

Potrivit IPJ Cluj, în anul 2025, pe DN15 s-au produs 188 de accidente rutiere, soldate cu 280 de victime, iar 12 persoane...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Idei de cadouri pentru Ziua Îndrăgostiților. Cu ce să îți surprinzi persoana iubită pe 14 februarie, de Valentine's Day

Publicat

cât sunt de dispuși românii să dea bani pe cadouri

Idei de cadouri de Ziua Îndrăgostiților. Valentine's Day este momentul perfect pentru a-ți surprinde persoana iubită, indiferent că este vorba despre cadouri materiale, experiențe sau mici atenții.

Cu siguranță iubirea nu trebuie arătată doar prin intermediul cadourilor, însă cui nu îi place să primească o surpriză? Așadar, mai jos aveți o listă cu diferite idei de cadouri pentru partenera sau partenerul de viață.

Vezi și Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

EXCLUSIV. DNA, despre centura metropolitană a Clujului: Comisii rogatorii internaționale și ordine europene de anchetă

Publicat

centura cluj.jpg






Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează cercetări in rem privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției, în legătură cu procedura de achiziție a lucrărilor de proiectare și execuție a centurii metropolitane Cluj.

”Din cercetările efectuate până în prezent rezultă indicii de falsificare a anumitor acte folosite în procedura de achiziție, însă, pentru...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe