EVENIMENT
FOTO: Accident cumplit pe un drum din Timiș. Un tânăr șofer a murit, după o coliziune violentă pe contrasens
Accident cumplit pe un drum din Timiș. Un tânăr șofer a murit, după o coliziune violentă pe contrasens. Un accident cumplit, soldat cu decesul unui tânăr de 25 de ani, a avut loc marți dimineață, în județul Timiș. Coliziunea s-a produs pe contrasens, între două autoturisme.
Potrivit ISU Timiș, accidentul a avut loc pe DJ 593, între localităţile Peciu Nou şi Giulvăz, județul Timiș.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto.
În urma imapctului, unul dintre șoferi a rămas încarcerat.
Victima a fost extrasă în stare inconştientă şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată de medic. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani.
Celălalt conducător auto a fost transportat la spital, conştient şi cooperant.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic şi o ambulanţă SAJ.
Poliţia a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.
Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior
”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
