Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Accident feroviar în Sibiu: Coliziune între un camion și un tren care transporta echipament militar, în Halta Mârșa

Publicat

Un accident feroviar a avut loc luni, pe magistrala feroviară 200, la km 120 +100 m, în halta Mârșa, județul Sibiu, la trecerea la nivel cu calea ferată.

 

Potrivit IPJ Sibiu, un camion a fost lovit de o garnitură de tren care transporta echipament militar. Din primele informații, se pare că șoferul camionului nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată. La fața locului sunt așteptați specialiști din cadrul Agenției de Investigare Feroviară Română, pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Potrivit sursei citate, în urma impactului puternic, partea din față a locomotivei a sărit de pe linie, însă nu a fost afectată încărcătura.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Trenul se deplasa spre Brașov, iar traficul feroviar este blocat.

 

Potrivit ISU Sbiu, la locul accidentului au ajuns de urgență două echipaje medicale, unul de tip C2 și unul de tip B. Echipajele ajunse la locul accidentului au constatat că nu sunt victime,doar pagube materiale. La locul accidentului au fost deplasate și forțe ISU.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO. Clujul respiră prin artă. Primul mural eco-activ din oraș prinde viață în Mănăștur. Un zid pictat devine un filtru natural

Publicat

comunitatea 156 2.jpeg






Proiectul-pilot URBAN SKIN, lansat de Comunitatea 156, transformă un zid din Cluj-Napoca într-un „plămân” urban care curăță aerul.

Practic, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2025, Clujul devine scena unei premiere artistice și ecologice, prin primul mural eco-activ din oraș, realizat cu vopsea care purifică aerul.

Un mural care respiră. La Terenuri, în Mănăștur

Lucrarea va fi realizată cu…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

U-BT Cluj-Napoca câștigă în deplasare împotriva echipei Veolia Towers Hamburg în a cincea etapă din BKT EuroCup

Publicat

pn06pmwfgluq1xsk0mxx.jpg






Victorie pentru U-Banca Transilvania împotriva echipei Veolia Towers Hamburg în a cincea etapă din BKT EuroCup, scor de 7695. Partida a avut loc marți, 28 octombrie, de la ora 20:30 pe terenul nemților, Inselpark Arena, în Germania. 

În primul sfert, echipa U-BT Cluj-Napoca a preluat inițiativa și a încheiat cu un avantaj, 2123. În actul secund, formația clujeană și-a consolidat superioritatea, ducând…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

România, pe drumul modernizării fiscale. Ministrul Finanțelor: În 2026 vom avea primul buget digitalizat

Publicat

alexandru nazare finante.jpg






România se pregătește pentru primul buget complet digitalizat în 2026, a anunțat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după discuțiile purtate cu echipa comisarului european pentru Economie și Productivitate, Valdis Dombrovskis.

„Bugetul pentru 2026: va fi primul buget digitalizat al României, cu toate ministerele și autoritățile locale conectate într-o platformă unică pentru planificare și…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ce populație are România: Date INS, actualizate la 1 iulie 2025. Îmbătrânirea demografică s-a accentuat

Publicat

ce populație are românia: date ins, actualizate la 1 iulie

Ce populație are România: Potrivit datelor actualizate ale INS, populația după domiciliu era, la 1 iulie 2025, de 21.671.500 persoane, cu 0,5% mai mică față de 1 iulie 2024, conform datelor publicate, marți, de Institutul Național de Statistică.

Potrivit sursei citate, populația după domiciliu din mediul urban a fost de 11.992.700 persoane, în scădere față 1 iulie 2024 cu 1%).

Populația după domiciliu din mediul rural a fost de 9.678.800 persoane, în creștere cu 0,1% față…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe