Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Accident grav în Teleorman. Femeie rănită după ce mașina în care era s-a răsturnat

Publicat

O femeie a fost rănită noaptea trecută după ce mașina în care era s-a răsturnat între Zimnicea și Izvoarele, județul Teleorman. 

Pompierii militari au fost alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de producerea unui accident rutier pe DN 51, între Zimnicea și Izvoarele, cu un autoturism răsturnat și o victimă posibil încarcerată.

 

Forțele deplasate la accident:

– două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Zimnicea, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Teleorman.

 

Ce au găsit salvatorii?

– un autoturism răsturnat, cu o victimă femeie de aproximativ 65 de ani, conștientă, cooperantă și neîncarcerată, însă cu mai multe traumatisme.

 

Femeia a fost preluată de echipajul medical și transportată la Spitalul Județean Alexandria pentru investigații amănunţite și îngrijiri de specialitate.

 

Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar polițiștii au preluat cazul pentru cercetări.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO. Cea mai gustoasă pizdulice. Reţete de la mari chefi pentru delicatesa rară

Publicat

pizdulice preparate.jpg






„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider steak” sau „araignée” în franceză. Această bucată de carne este foarte gustoasă și fragedă, având fibre scurte, marmorare fină de grăsime și fiind foarte suculentă. De obicei, se găsesc doar două bucăți de „pizdulice” per animal, fiecare…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ce amendă poți lua dacă ești prins cu câteva grame de cannabis la tine. Cazul unui bărbat din Alba, anchetat de DIICOT

Publicat

o nouă emisiune fidelis de titluri de stat a fost

Un bărbat din Alba care a fost depisat de două ori cu droguri asupra sa, a primit din partea magistraților Tribunalului Alba o amendă penală. Mai exact, în data de 27 noiembrie judecătorii au admis un acord de recunoaștere semnat de bărbat cu procurorul de caz. 

Dosarul a fost instrumentat de DIICOT Alba Iulia. În linii mari, cazul este unul simplu.  Potrivit motivării instanței, inculpatul din dosar a fost depistat de două ori cu droguri asupra sa: mai exact cu canabis.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Au început ”ZILELE COLINDULUI din ROMÂNIA”: Versurile celor mai frumoase colinde: Leru-i Ler, Trei păstori, Sus la Poarta Raiului

Publicat

au început ”zilele colindului din romÂnia”: versurile celor mai frumoase

Începând din 6 decembrie 2025, se deschide oficial perioada ”Zilele colindului din România, care se va derula până la 31 decembrie. Această inițiativă legislativă a fost adoptată prin Legea nr. 171/2021, promulgată la 23 iunie 2021, care stabilește perioada 6–31 decembrie oficial ca „Zilele colindului din România”. 

Prin lege: autoritățile, instituțiile de cultură, școli, centre comunitare sau persoane fizice/juridice pot organiza evenimente – concerte de colinde,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Tânăr prins cu droguri în noaptea de Moş Nicolae

Publicat

jandarmi 1.jpeg






Un tânăr din Dej a fost prins de jandarmii clujeni, în noaptea de Moş Nicolae, cu pliculeţe cu droguri asupra sa.

 

Moş Nicolae i-a adus o nuia tânărului

 

„Bărbat prins de jandarmi în noaptea de Moș Nicolae cu altfel de „daruri”. În noaptea de Moș Nicolae, jandarmii aflați în serviciu pe raza municipiului Dej au observat un tânăr care, la vederea echipajului, a încercat să se ascundă.

Cluj24.ro

Citește mai departe