EVENIMENT
FOTO: Accident în lanț, cu două autoturisme și o căruță, pe DN 1A în Dambovița. Șase persoane, transportate la spital
Un accident în lanț, în care au fost implicate două autoturisme și o căruță s-a produs, marți dimineața, pe DN 1A, în localitatea Lucianca din județul Dâmbovița.
Potrivit IPJ Dâmbovița, din primele date în accident au fost implicate șase persoane, după coliziunea dintre două autovehicule si un atelaj hipo.
În total șase persoane au fost rănite – 2 persoane din atelaj și patru dintr-un autoturism).
Victimele au primit ajutor medical de la echipajele de salvare ajunse la fața locului, urmând să fie transportate la spital.
Din primele verificări, cauza probabilă a accidentului -nepăstrarea distanței corespunzătoare în mers.
Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului, urmând să se stabilească cu exactitate toate imprejurările producerii evenimentului rutier.
EVENIMENT
Comunicat PSD Alba: Administrații social-democrate eficiente. Investiții importante la Gârda de Sus, Poșaga de Jos și Albac
La un an de la preluarea mandatului, administrațiile locale din Gârda de Sus, Poșaga de Jos și Albac, conduse de primari social-democrați aflați la primul lor mandat, derulează o serie de proiecte de investiții menite să modernizeze infrastructura și să îmbunătățească nivelul de trai al comunităților. În aceste comune au fost realizate ori sunt în derulare proiecte pentru extinderea utilităților, îmbunătățirea transportului, infrastructurii rutiere, dar și pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Festivalul Național ”Serbările Unirii” 2025 la Alba Iulia. Concerte, spectacol folcloric, conferință cu Constantin Necula. Program
În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2025, la Alba Iulia se desfășoară Festivalul Național ”Serbările Unirii”. Vor fi concerte, spectacol folcloric și conferință susținută de părintele Constantin Necula. Evenimentele se desfășoară la Casa de Cultură a Studenților din municipiu.
Festivalul, aflat la ediția a XXIX-a, este organizat de Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Acesta…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
DOCUMENT: Noile pensii ale magistraților. Ce se schimbă din 2026. Proiectul de lege pus în dezbatere publică de Guvern
Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul de modificare a legii pensiilor magistraților, care introduce reguli mai stricte privind acordarea pensiilor de serviciu. Una dintre schimbările esențiale propuse este plafonarea pensiei nete la maximum 70% din venitul net avut de magistrat în ultima lună de activitate.
Proiectul stabilește și condiții mai dure de vechime, precum și o nouă formulă de calcul a pensiei pentru judecători, procurori și personalul asimilat și o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Muzeul Unirii din Alba Iulia organizează Sesiunea Națională de Comunicări Științifice care marchează 107 ani de la Marea Unire
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia organizează în perioada 20-21 noiembrie 2025, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice ”Unitate, Continuitate și Independență în Istoria Poporului Român. 107 ani de la Marea Unire (1918-2025)”.
La această manifestare devenită deja tradiție ca să aibă loc în preajma Zilei Naționale a României, vor participa specialiști de la instituții muzeale sau universitare din România (Cluj-Napoca, Sibiu, București, Deva, Craiova, …
Citește mai mult pe Alba24.ro


