Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Accident ÎN LANȚ, la Vatra Dornei – Suceava. Patru persoane, dintre care doi minori, au fost rănite

Publicat


accident

Un fra accident rutier s-a produs, sâmbătă după-amiaza, pe DN 17, în Vatra Dornei județul Suceava. În urma accidentului, patru persoane au fost rănite.

În accidentul în lanț au fost implicate un autocamion și două autoturisme, în care se aflau în total zece persoane.

La fața locului au intervenit Detașamentul de pompieri Vatra Dornei, cu echipaj de descarcerare și ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Suceava.

Patru persoane, doi adulți și doi minori, au primit îngrijiri medicale, după care au fost transportate la Centrul de Primire Urgențe Vatra Dornei

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EVENIMENT

Preşedintele Iohannis a primit anul trecut cadouri în valoare de peste 6.500 de euro

Publicat

iohannis

Tablouri, butoni, o şapcă, o pagaie din lemn cu semnătura lui Ivan Patzaichin, mănuşi de portar semnate de Helmut Dukadam, un clop cu pană de păun, un ştergar artizanal şi o traistă ţărănească se numără printre bunurile primite de preşedintele Klaus Iohannis, în 2019, cu titlu gratuit, cu prilejul unor acţiuni de protocol.

Valoarea totală a bunurilor primite de şeful statului anul trecut este de 6.563 de euro (31.320,98 de lei), potrivit listei bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol şi depuse la Comisia de evaluare din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Cele mai scumpe cadouri primite de preşedintele Iohannis sunt două tablouri, fiecare în valoare de 600 de euro (2.862 de lei). Acestea sunt tabloul – medalie realizat de artista Daniela Longo special pentru vizita apostolică a Papei Francisc în România şi tabloul realizat de Mircea Cantor – “Anthroposynaptic”.

Potrivit listei publicate de Administraţia Prezidenţială, printre cadourile primite de şeful statului în 2019 se mai numără: un tablou pe sticlă fuzionată pictată manual şi cu mozaic artistic, reprezentând stema Principatelor Unite – 1863, la 550 de euro (2.623,5 de lei); un tablou realizat de artista Anca Boeriu în tehnica aquaforte, intitulat “Aici-Acolo”, la 500 de euro (2.385 de lei); o replică a covorului “de Transilvania” cu nişă ornamentată, realizată din lână şi mohair, la 400 de euro (1.908 de lei); un tablou cu fir de argint ilustrând Templul Literaturii din Hanoi, la 300 de euro (1.431 de lei); o pălărie artizanală “Clop cu pană de păun” – Bistriţa-Năsăud, realizată de meşterul popular Lucia Mihaela Poll, la 290 de euro (1.383,30 de lei); un mini paravan asiatic, din lemn lăcuit cu sidef, la 220 de euro (1.049,40 de lei); o sculptură din argint reprezentând o vedere în ansamblu a oraşului Ierusalim, la 220 de euro (1.049,4 de lei); un tablou cu “Broderia Hunan cu Bujori” din fire de mătase colorată, tot la 220 de euro (1.049,4 de lei); o tăviţă pătrată pentru bijuterii – Tiny Jewel Box, cu fotografie vintage cu harta aeriană a DC din 1829, la 210 de euro (1.004 de lei); un cufăr din lemn pictat cu imagini din Piaţa Mare a Sibiului şi cu încuietoare artizanală, dimensiuni 44×29 cm, la 200 de euro (954 de lei); un set de cinci cărţi scrise de Papa Francisc legate în piele şi editate la Vatican Press, la 105 de euro (500,85 de lei); un stilou Poenari Office Marin, la 104 de euro (500 de lei); o replică a bastonului de mareşal al României purtat de Alexandru Averescu, la 100 de euro (477 de lei).

Între cadourile primite de preşedintele Iohannis anul trecut s-au mai aflat: butoni din metal argintiu cu motive ornamentale din Croaţia, la 74 de euro (358,13 de lei); mănuşi de portar de fotbal semnate de Helmut Dukadam, măsura 10, la 52 de euro (249 de lei); o traistă ţărănească din lână de oaie, realizată manual de meşteri populari maramureşeni, la 20 de euro (95,40 de lei); un ştergar artizanal cusut industrial cu motive populare, la 10 euro (47,70 de lei); o pagaie aniversară de lemn cu semnătura lui Ivan Patzaichin, la 25 de euro (119,25 de lei); un tricou de bumbac de culoare neagră cu inscripţia “PSD – Toxic pentru democraţie”, la 10 euro (47,70 de lei); o şapcă albă cu inscripţia “Make Romania Great Again”, la 25 de euro (119,25 de lei).

Şeful statului a primit anul trecut tablouri, drapele, icoane şi alte obiecte decorative, printre care unele realizate de copii. Printre acestea se numără un tablou modern realizat de copii de la Şcoala nr. 1 din satul Gălbinaşi reprezentând un copac cu frunze colorate realizate cu amprentele palmelor copiiilor, la 10 euro (47,70 de lei), o pisică realizată de copii din materiale reciclabile, la 5 euro (23,85 de lei).

Tot în 2019, preşedintele Klaus Iohannis a primit 57 de obiecte cu prilejul unor acţiuni de protocol, care au rămas în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale. AGERPRES

Citește mai departe

EVENIMENT

Măsuri suplimentare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu grupă: încă 35.000 de doze de vaccin gripal pentru persoanele cu risc

Publicat

Ministerul Sănătăţii a decis măsuri suplimentare pentru prevenirea, limitarea şi tratarea îmbolnăvirilor prin gripă, una dintre acestea fiind aprobarea de către ministrul Victor Costache a suplimentării cu încă 35.000 a numărului de doze de vaccin gripal pentru campania de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, informează un comunicat transmis sâmbătă de către Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, până la data de 19 ianuarie, un număr de 1.447.831 de persoane cu risc de îmbolnăvire au fost imunizate antigripal din cele 1.500.000 doze achiziţionate de MS.

De asemenea, a fost organizată o colaborare interdisciplinară cu Institutele de Boli Cardiovasculare din Bucureşti, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Timişoara, dar şi cu Spitalul Polisano din Sibiu pentru asigurarea unei tehnici extracorporale de suport cardiac şi respirator prelungit pentru persoanele cu insuficienţă respiratorie severă – ECMO. Aceasta este o tehnologie modernă folosită ca suport în astfel de situaţii, mai precizează comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Aproape 1.400 de cazuri de gripă, într-o singură săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat, joi, că au fost raportate la nivel naţional 1.389 cazuri de gripă clinică, mai puţine cu 40% comparativ cu cele raportate în aceeaşi săptămână a anului precedent, când s-au înregistrat 2.314 cazuri.

De asemenea, au fost raportate 19 cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 6 mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu 39 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

INSP mai precizează că a fost comunicat un deces nou confirmat cu virus gripal, iar de la începutul sezonului 2019-2020 au fost înregistrate 3 decese confirmate cu virus gripal, din care 2 tip A, subtip (H1)pdm09 şi 1 tip B.

“În sezonul precedent, în perioada similară, au fost înregistrate 34 decese confirmate cu virus gripal, din care 24 tip A, subtip (H1)pdm09, 6 subtip H3 şi 4 A nesubtipat. De la începutul sezonului au fost confirmate 243 cazuri de gripă: 29 cazuri gripă cu virus AH3, 32 cazuri gripă cu virus AH1, 52 cazuri gripă A nesubtipat, 130 cazuri gripa cu virus”, se mai menţiona în informarea INSP. AGERPRES

Citește mai departe

EVENIMENT

Alertă în Constanța: Marinar căutat de scafandri în Dunăre, după ce a căzut de pe o ambarcaţiune

Publicat

arhivă foto

Un marinar este căutat vineri de scafandri, după ce noaptea trecută ar fi căzut de pe o navă aflată în manevre de formare a unui convoi, în apele fluviului Dunărea, în zona localităţii Izvoarele.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea”, intervin patru scafandri, cu o ambarcaţiune, şi trei subofiţeri, cu o altă ambarcaţiune, din cadrul Detaşamentului Cernavodă. La faţa locului este prezent şi un echipaj medical SMURD B.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, poliţiştii au fost sesizaţi că marinarul, în vârstă de 45 de ani, a dispărut de la bordul ambarcaţiunii aproape de miezul nopţii.

“La data de 24.01.2020, lucrătorii Postului de Poliţie TN Cernavodă au fost sesizaţi telefonic de către Căpitănia Chiciu cu privire la faptul că, la ora 22,30, de la bordul unei nave – pavilion România, aflată în manevră de formare a convoiului, la km 347+500, mal stâng Dunăre, în zona localităţii Izvoarele, un marinar, în vârstă de 45 ani, ar fi căzut peste bord. Lucrătorii postului deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Cercetările poliţiştilor în acest caz sunt în derulare. AGERPRES

Citește mai departe

EVENIMENT

Peste 300 de copii sunt aşteptaţi în Salina Praid, la ”Festivalul jocului, bucuriei şi prieteniei”

Publicat

Peste 300 de copii – membri ai mai multor grupuri folclorice ce reprezintă diverse minorităţi naţionale, dar şi regiuni istorice din România – sunt aşteptaţi să participe, sâmbătă şi duminică, în Salina Praid, la un festival interetnic şi multicultural, de promovare a bunei convieţuiri.

“Festivalul jocului, bucuriei şi prieteniei în Salina Praid” se desfăşoară sub genericul “Convieţuire prin joc”, se află la a treia ediţie şi are rolul de a promova multiculturalismul, prietenia şi buna convieţuire.

Potrivit programului, evenimentul va începe sâmbătă, în faţa Casei de Cultură din Praid, acolo unde copiii, îmbrăcaţi în port popular, vor fi salutaţi de organizatori şi autorităţile locale, după care se vor deplasa la intrarea în salină, acompaniaţi de Fanfara din Praid şi vor fi preluaţi de autobuze, care îi vor transporta în subteran.

Pe o scenă amenajată la 120 de metri în subteran, membrii grupurilor folclorice îşi vor prezenta programele artistice, dar vor fi antrenaţi şi în diverse jocuri şi vor fi invitaţi să participe la ateliere meşteşugăreşti, pentru a se cunoaşte mai bine şi pentru a lega prietenii.

Copiii vor avea parte şi de un moment special, oferit de actorul Pavel Bartoş, originar din Miercurea Ciuc.

Duminică, participanţii sunt invitaţi din nou la diverse concursuri şi jocuri interactive, care vor avea loc în salină, festivalul urmând să se încheie după-amiază.

Iniţiatorul evenimentului este directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltán, care consideră că generaţia tânără poate să dea adulţilor un exemplu de bună convieţuire.

“Interesul pentru acest eveniment s-a dovedit a fi tot mai mare, în fiecare an, şi este o bucurie să văd cum copiii mei, pentru că pe toţi îi consider copiii mei, pot convieţui frumos şi pot lega prietenii, care să reziste peste ani. Am convingerea că ei vor fi, atunci când vor deveni adulţi, un exemplu pentru cei din jur şi îi vor învăţa pe proprii lor copii că putem convieţui armonios, indiferent ce naţionalitate, religie sau etnie avem. De asemenea, consider că aceşti copii pot da şi adulţilor un exemplu de bună convieţuire. Speranţa noastră este ca festivalul ‘Convieţuiri prin joc’ să devină unul tradiţional, în care copiii sunt cei mai importanţi, se simt foarte bine, leagă prietenii şi îşi vor dori să revină cu plăcere aici”, a declarat, pentru AGERPRES, Seprodi Zoltan. AGERPRES

Citește mai departe