EVENIMENT
FOTO: Accident în lanț pe DN 1C în județul Cluj. O persoană a fost rănită
O persoană a fost rănită într-un accident rutier în lanț produs luni, pe DN 1 C E 576, în zona localității Nima din judeșul Cluj. În accident au au fost implicate o autoutilitară, un autoturism și un ansamblu de autovehicule.
Potrivit IPJ Cluj, accidentul s-a produs pe DN 1C E576, în afara localității Nima.
Din primele informații, o autoutilitară a intrat în coliziune cu un autoturism care o preceda, pe sensul de mers înspre Gherla. Autoturismul condus de un bărbat de 32 de ani, din muncipiul Dej a fost proiectat apoi pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă.
A rezultat rănirea conducătorului autoturismului.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
EVENIMENT
Majoritatea profesorilor din Cluj au semnat pentru GREVĂ. Peste 40 vor participa la protestul din București din 4 februarie
Majoritatea cadrelor didactice din Cluj, care au participat la un sondaj anonim, s-au declarat de acord cu toate formele de protest din învățământ, inclusiv cu greva generală și cu neîncheierea mediilor elevilor.
Dascălii sunt nemulțumiți de măsurile de austeritate, care vor duce inclusiv la pierderea unor posturi, prin mărirea numărului de elevi dintr-o clasă.
Profesorii clujeni merg la protestul din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ce urmărește ANAF în controale, în 2026. Verificări în județe, coordonate la nivel național și alte reguli noi
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță noi reguli privind controalele fiscale în 2026. Diferențele dintre verificările făcute de la un județ la altul urmează să fie eliminate. Vor fi reguli și proceduri comune de verificare fiscală, stabilite la nivel național.
În acest an, fiscul va urmări în continuare averile nedeclarate și evaziunea fiscală.
Președintele ANAF, Adrian Nica, spune că una dintre schimbările esențiale vizează renunțarea la planurile...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: INCENDIU pe DN 1, în apropiere de intrarea pe Autostrada A10 de la Aiud. Un autoturism a luat foc
Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 11:40, pe drumul național DN 1, în apropiere de intrarea pe Autostrada A10 de la Aiud. Focul a cuprins un autoturism.
Update, ora 11:55 - Potrivit ISU Alba, incendiul se manifestă cu ardere generalizată la întreg autoturismul.


Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului.
De asemenea, o persoană de sex feminin (conducător auto), cu atac de panică este asistată medical de ambulanța SMURD, la locul producerii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
