EVENIMENT
FOTO: Accident într-o localitate din Teleorman. Cinci persoane au fost transportate la spital
Cinci persoane au ajuns la spital, sâmbătă seară, după un accident rutier produs pe DJ 601C, în județul Teleorman.
Potrivit ISU Teleorman, evenimentul rutier a avut loc pe DJ601 C în localitatea Gălăteni.
Au fost implicate două autoturisme.
În urma acestui accident rutier, au rezultat 5 victime, conștiente și cooperante, neîncarcerate, cu diferite traumatisme, care au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD și transportate la UPU Alexandria pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Este vorba despre 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 37 și 48 de ani, precum și de două femei, de 18, respectiv 20 ani.
După asigurarea măsurilor PSI, cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.
EVENIMENT
Temperatura optimă în casă pe timp de iarnă. Câte grade este bine să ai în locuință, în funcție de încăpere
Temperatura optimă în casă pe timp de iarnă: Numărul de grade diferă în funcție de încăpere, spun specialiștii, dar și de modul în care o percepe fiecare membru al familiei. Dacă în dormitor e bine să fie puțin mai frig, în baie e mai bine să fie cald. De asemenea, pentru unii este prea cald la 22 de grade, iar pentru alții este frig.
Deși preferințele diferă de la o persoană la alta, specialiștii recomandă un echilibru între căldura resimțită, eficiența...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Traian Băsescu, atac dur pe deficitul bugetar: „Nu populația a făcut deficitul. S-a creat pe pensii, salarii și sporuri”
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, critică dur strategia Guvernului de reducere a deficitului bugetar, susținând că majorarea taxelor reprezintă o soluție greșită și nedreaptă.
În opinia sa, dezechilibrul bugetar nu a fost creat de populație sau de mediul privat, ci de cheltuielile excesive ale statului cu pensiile, salariile și sporurile din sectorul public.
„Încercam să mă pun în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Datele personale ale aproximativ 17,5 milioane de utilizatori Instagram au ajuns la vânzare pe dark web
Datele personale ale aproximativ 17,5 milioane de utilizatori Instagram au ajuns la vânzare pe dark web, după un posibil incident de securitate care nu a fost făcut public de companie.
Informația a fost semnalată de Malwarebytes, producător de soluții antivirus, care susține că hackerii oferă spre vânzare o bază de date consistentă ce conține informații sensibile ale utilizatorilor platformei.
Setul de date include nume de utilizator, adrese de e-mail, numere de telefon, adrese...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sprijin de până la un milion de euro pentru fermierii din domeniul producției strugurilor de masă. Ghidul, în consultare publică
Sprijin de până la un milion de euro pentru fermierii din domeniul producției strugurilor de masă.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului aferent programului Investiții în sectoarele hamei și/sau struguri de masă (componenta struguri de masă), din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027.
Ghidul solicitantului a fost elaborat de Autoritatea de Management pentru PNDR/PS împreună cu Agenția pentru Finanțarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
