EVENIMENT
Accident la Cluj. O șoferiță băută și fără permis a făcut praf trei mașini

O femeie care a condus fără permis și sub influența alcoolului a provocat, în noaptea de vineri spre sâmbătă un accident la Cluj-Napoca. A intrat cu mașina în trei autoturisme parcate.
Potrivit IPJ Cluj, accidentul s-a petrecut pe Calea Dorobanților, femeia în vârstă de 46 ani din Cluj Napoca, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu trei autoturisme.
Nu deținea permis de conducere iar etilotestul a indicat 0,65 mg/l alcool pur în aerul respirat.
A fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.
Nu au fost persoane rănite în urma acestui accident.
EVENIMENT
George Soros a împlinit 95 de ani. Filantropie, controverse şi un cuvânt nou în vocabularul românilor

George Soros, născut György Schwartz la 12 august 1930 în Budapesta, este astăzi un veteran al filantropiei globale, cunoscut pentru fondarea Open Society Foundations și implicarea în susținerea democrației, educației și drepturilor civice în peste 100 de ţări.
În 2025, averea sa este estimată la 7,2 miliarde de dolari, după ce de-a lungul vieţii a donat peste 32 de miliarde de dolari către Fundațiile…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Leul a avut o evoluție apreciativă la jumătatea acestei săptămâni, asemănătoare cu cea a altor monede din regiune, care au profitat de reducerea plasamentelor în monedă americană și majorarea celor în euro, arată economistul clujean Radu Georgescu.
Tranzacțiile din piața valutară se realizau între 5,062 și 5,064 lei, astfel că media euro a coborât de la 5,0683 la 5,0633 lei. Un curs mai mic de 5,06 a fost…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Guvernul schimbă modul de taxare pentru multinaționale. Alexandru Nazare: Trebuie să fim pregătiți pentru recesiune

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat miercuri că Guvernul va schimba radical modul în care sunt taxate companiile multinațional, pentru a combate exportul artificial de profit și pentru a susține investițiile.
Măsura face parte din componenta fiscală a pachetului II, în condițiile în care ministrul spune că investițiile străine au scăzut, iar România trebuie să fiepregătiră în orice moment…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dan Petrescu, suspendat trei etape și amendat după eliminarea din meciul CFR Cluj – Universitatea Craiova

Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, va lipsi de pe bancă trei etape și a fost amendat cu 5.000 de lei, după scandalul provocat la meciul pierdut pe teren propriu, scor 2-3, cu Universitatea Craiova.
Decizia a fost luată miercuri de Comisia de Disciplină a FRF.
Eliminarea controversată
Petrescu a fost trimis în tribune în finalul partidei, după ce a contestat vehement o decizie a arbitrului Rareș Vidican privind…
Citește mai mult pe Cluj24.ro