EVENIMENT
FOTO: ACCIDENT la Codlea. Un autocar a intrat în zidul unei case
Un accident rutier s-a petrecut marți după-amiaza în Codlea, județul Brașov. Un autocar s-a izbit de o casă.
Autovehiculul a fost serios avariat în urma impactului. Din primele date, nicio persoană nu a fost rănită. În autocar nu se aflau pasageri.

O parte din zidul casei a fost distrus. Șoferul autocarului ar fi pierdut controlul volanului, a ajuns pe trotuar și apoi s-a izbit de imobil.

Potrivit IPJ Brașov, un conducător auto, în vârstă de 43 ani, care conducea un autovehicul destinat transportului de persoane , a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe spațiul verde al sensului său de mers și pe trotuar, lovind zidul unui imobil.
La momentul producerii evenimentului în autovehicul nu se aflau călători, iar în urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
sursa foto: codlea-info.ro
EVENIMENT
Un bărbat de 57 de ani și-a pus capăt zilelor în Luncani. Polițiștii clujeni cercetează care au fost motivele
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați, duminică, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit spânzurat în podul unui imobil din localitatea Luncani, comuna Luna.
”La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 57 de ani.
În urma primelor cercetări efectuate, pe corpul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Precizările ANAF
Stabilirea din oficiu a contribuțiilor CAS și CASS datorate de persoanele fizice, în 2026. Un ordin ANAF privind procedura de stabilire din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi a contribiţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate de persoanele fizice (PF), precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, a fost publicat recent în Monitorul Oficial.
Noile reglementări se aplică mai multor categorii de contribuabili, de la persoanele ce obțin...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Descoperire uriașă în tratamentul cancerului: o terapie care salvează vieți ar putea deveni mai ieftină și disponibilă imediat
Cercetătorii de la Universitatea British Columbia au făcut o descoperire uriașă în lupta împotriva cancerului. Au reușit să producă coordonatori cheie ai sistemului imunitar uman - celule T auxiliare, din celule stem, în condiții controlate de laborator.
Cercetarea, publicată pe 7 ianuarie în revista Cell Stem Cell, elimină o barieră majoră care a încetinit dezvoltarea, accesibilitatea și producția la scară largă a terapiilor celulare. Rezolvând această problemă, studiul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, rebelul liberal Alin Tişe, declară sus şi tare că susţine magistraţii şi că susţine justiţia, iar asta pentru că susţine democraţia şi statul de drept.
Tişe: Susțin magistrații. Susțin Justiția.
“Susțin magistrații. Susțin Justiția. Nu susțin reducerea salariilor și pensiilor magistraților!
Și asta pentru că susțin democrația și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
