EVENIMENT
FOTO: Accident mortal în Giurgiu. Un șofer a murit după ce s-a răsturnat cu TIR-ul pe câmp. Autovehiculul, înmatriculat în Rusia
Un accident mortal s-a produs, miercuri, pe DN5, pe raza localității Uzunu, după ce o autoutilitară s-a răsturnat. Șoferul autovehivculului, de 34 de ani, cetățean rus, a fost găsit inconștient și i s-au aplicat manevre de resuscitare.
Din primele informații, șoferul unei autoutilitare a pierdut controlul asupra volanului iar autovehiculul a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat pe câmp.

Potrivit ISU Giurgiu, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și două ambulanțe SAJ.
În accident a fost implicat un autotren înmatriculat în Rusia, răsturnat în afara părții carosabile.

Conducătorul auto a fost găsit în stop cardio-respirator, a fost preluat de echipajul SAJ care îi aplică manevrele de resuscitare.
Din nefericire, medicul de pe ambulanța SAJ a declarat decesul acestuia.
Pompierii au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului.
Polițiștii efectuează cercetări la fața locului.
EVENIMENT
Tribune pline de la primul meci și pasiune pentru tenis la Cluj. Ce jucătoare preferă fanii de la Transylvania Open
Emma Răducanu, printre cele mai apreciate jucătoare
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Titluri de stat Fidelis: Care sunt dobânzile în lei și în euro la ediția din februarie și de ce sunt sigure aceste investiții
Titluri de stat Fidelis: Care sunt dobânzile în lei și în euro la ediția din februarie. Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro, în perioada 6-13 februarie.
Subscripția se poate face prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Judecătorii CCR care absentează ar putea fi sancționați. Proiect pentru modificarea legii de funcționare a Curții Constituționale
Judecătorii CCR care absentează ar putea fi sancționați. Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale ar putea fi modificată pentru a sancționa absențele nemotivate ale judecătorilor de la CCR.
Modificările au fost propuse, în cadrul unui proiect, de către parlamentarii PNL, Raluca Turcan și Daniel Fenechiu.
„În ultimii ani, Curtea Constituțională și-a pierdut din credibilitate din cauza suspiciunilor de conflict de interese, a amânărilor nejustificate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Dronă de 40.000 de euro, cumpărată de Primăria Chinteni prin PNRR. Primar: „Nu a fost o dorință, a fost o obligație”
Primăria Chinteni, județul Cluj, a achiziționat o dronă în valoare de aproximativ 40.000 de euro, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Reprezentanții administrației locale susțin că drona nu a reprezentat o prioritate pentru comună, ci a fost inclusă ca obligație în ghidul de finanțare, fără de care proiectul nu ar fi putut fi aprobat.
