EVENIMENT
FOTO: Accident mortal în județul Argeș. Copil de 11 ani, implicat
Pompierii piteșteni au intervenit, în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Căteasca, la un accident rutier produs între o autoutilitară și un autoturism.
În urma accidentului, au rezultat trei victime.

Un bărbat în vârstă de 45 ani, inconștient, a fost găsit în stop cardio respirator. I s-au efectuat manevrele de resuscitare, însă fără succes.

Celelalte victime, un bărbat de 44 de ani și un copil de 11 ani cu răni ușoare, au primit îngrijiri medicale și au refuzat transportul la spital.

UPDATE: Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
Pompierii au intervenit cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare grea și două echipaje SMURD de prim ajutor calificat, iar în sprijinul acestora s-a deplasat și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.

EVENIMENT
U-BT Cluj-Napoca pornește la vânătoarea celei de-a cincea victorii consecutive în Liga Adriatică
U-BT Cluj-Napoca își continuă parcursul impresionant în Liga Adriatică și se pregătește pentru primul examen în deplasare după seria excelentă de patru victorii consecutive obținute în BTarena.
Sâmbătă, de la ora 18:00, „alb-negrii” vor da piept cu Igokea m:tel Aleksandrovac, în Sala Sporturilor din Laktaši, într-un duel din etapa a XIV-a care promite intensitate, ritm alert și un nou capitol în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscop 10 - 11 ianuarie: Weekend memorabil cu o energie vibrantă și plină de posibilități
Horoscop 10 - 11 ianuarie: Aceste două zile de weekend vin cu o energie vibrantă și plină de posibilități. Luna se află într-o poziție care favorizează conectarea emoțională și claritatea mentală, creând premisele pentru un weekend memorabil.
Sâmbăta aduce cu sine o doză de aventură și spontaneitate - este momentul perfect pentru a ieși din rutină și a încerca ceva nou.
Vezi și Horoscop Chinezesc 2026: Anul Calului de Foc din zodiacul chinezesc aduce Energie, Pasiune...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
10 ianuarie: Sfântul Grigorie de Nisa, teolog al profunzimii și apărător al credinței creștine
10 ianuarie: Sfântul Grigorie de Nisa, teolog al profunzimii și apărător al credinței creștine. Sfântul Grigorie de Nisa este una dintre cele mai luminoase personalități ale creștinismului din secolul al IV-lea, fiind recunoscut ca mare teolog, filosof și Părinte al Bisericii. El este prăznuit de Biserica Ortodoxă în data de 10 ianuarie.
Născut în jurul anului 335, în Cezareea Capadociei (Asia Mică), Sfântul Grigorie provenea dintr-o familie profund credincioasă, care a dat...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Două persoane rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, aflată într-o zonă greu accesibilă
Două persoane au fost rănite într-un incendiu izbucnit la o cabană din Bistra, în noaptea dinspre vineri spre sâmbătă.
Un incendiu izbucnit la o cabană din lemn din satul Runcuri, aparținând comunei Bistra, a mobilizat, miercuri, forțele de intervenție ale Secției de pompieri Câmpeni.
În urma evenimentului, două persoane au fost rănite.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Alba, incendiul a izbucnit la o cabană din lemn, cu o suprafață de aproximativ 70 de metri...
Citește mai mult pe Alba24.ro
