Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Accident mortal la ieșire de pe A1 lângă Timișoara. O persoană a murit şi alte trei rănite, dintre care doi minori

Publicat

Un bărbat a decedat şi trei persoane rănite, dintre care doi minori, au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat, sâmbătă, pe DJ 691, lângă localitatea timişeană Pişchia.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că în urma accidentului au rezultat patru victime, doi adulţi şi doi minori.

"Un bărbat şi un copil au rămas încarceraţi. S-au efectuat manevrele de descarcerare şi au fost predate victimele echipajelor medicale sosite la faţa locului, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat. Celelalte trei persoane, un adult şi doi minori, sunt transportate la spital pentru îngrijiri medicale", a afirmat Megherea.

Potrivit Poliţiei Timiş, bărbatul decedat este şoferul în vârstă de 61 de ani, care la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod. În autoturism se mai aflau o femeie şi două fetiţe de 6 şi 9 ani, toţi fiind rude.

"În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă", precizează Poliţia Timiş.

La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială de descarcerare, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD, 17 pompieri şi un elicopter SMURD. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Alcoolul în doze mici ar putea fi surprinzător de benefic pentru creier. Cum ajută la eliminarea toxinelor asociate cu Alzheimer

Publicat

bere pixabay1.jpg






Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Rochester Medical Center din Statele Unite arată că un consum moderat de alcool ar putea avea efecte benefice asupra sănătății creierului, potrivit Mediafax.ro

Cercetarea, citată de foxnews.com, sugerează că alcoolul consumat în cantități mici poate stimula mecanismul natural de curățare al creierului, cunoscut sub numele de sistem glicfatic.

Acest...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Trafic de minori și de persoane. Prostituate aduse la Cluj. Cinci persoane reținute

Publicat

prostituate e1683886996732.png






Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane (trei bărbaţi şi două femei) cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.

 

Prostituate aduse la Cluj

 

Din probele administrate în cauză a rezultat...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Publicat

noi măsuri adoptate de comisia europeană pentru a preveni distrugerea

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse mediului, precum și la crearea unor condiții de concurență...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Cum arată șantierul metroului din Florești? Noi utilaje aduse

Publicat

captura ecran 597.png






Lucrările pe șantierul metroului din Florești avansează vizibil, iar imaginile aeriene surprind luni o mobilizare intensă, unde noile utilaje au fost deja amplasate, iar organizarea de șantier intră în etapa finală. Activitatea se concentrează în prezent pe realizarea piloților plastici și pe execuția grinzii de ghidaj, elemente esențiale pentru stabilitatea și alinierea structurii viitoare.

Din cadrele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe