EVENIMENT
FOTO: Accident pe un drum din județul Bacău. O victimă în stare gravă

Un accident rutier a avut loc, miercuri după-amiază în localitatea Săucești, Bacău. O persoană a fost grav rănită după impactul dintre două autovehicule.
Potrivit ISU Bacău, accidentul rutier s-a produs în localitatea Săucești.
În urma accidentului au rezultat trei victime.
O persoană a fost extrasă din autoturism, inconștientă, stabilizată de ambulanța SAJ și transportată la spital.
Celelalte două victime sunt conștiente.
Acestea au fost examinate de echipajul medical, refuzând transportul la spital.
A intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și descarcerarea ușoară.
EVENIMENT
Ministrul Dezvoltării: Primarii decid ce se întâmplă cu jocurile de noroc. Dacă vor, pot să nu le autorizeze

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat, luni, că primarii vor putea decide ce se întâmplă cu jocurile de noroc din localitățile lor. „Dacă un primar nu dorește să nu autorizeze o asemenea activitate, va avea această posibilitate”, a anunțat ministrul, citat de Mediafax.
„Pachetul pe administrație are trei mari componente, iar unul dintre ele este partea pe descentralizare. Guvernul vrea această…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. Polițiștii clujeni au salvat două berze în satul Morlaca. Ce s-a întâmplat cu cuibul păsărilor

Două berze din satul Morlaca, comuna Poieni, au fost salvate de polițiștii clujeni după ce cuibul lor s-a prăbușit din cauze naturale.
”Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, împreună cu un medic veterinar din cadrul Circumscripției Sanitar-Veterinare Poieni, au răspuns prompt apelului venit de la un om cu inimă mare și de la o asociație dedicată animalelor.
Din fericire, păsările nu…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
O companie maghiară vrea să deschidă o mină de sare în Transilvania. Vrea să extragă 800.000 de tone pe an

O companie maghiară se pregătește să deschidă o mină de sare la Valea Florilor, judeţul Cluj, după ce a câștigat concesiunea anul trecut, la capătul unor proceduri care au durat ani întregi.
Informația a fost transmisă de publicația maghiară Infostart, citată de Rador.
Extracția sării din zonă ar putea fi continuată timp de secole, a declarat pentru portfolio.hu Márton Veres, un reprezentant al companiei. Salt-Veres Zrt. este deținută de tatăl său, iar compania este…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Cum se prezintă gazonul de pe Cluj Arena la o zi după UNTOLD. Alin Tișe a dat verdictul

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că gazonul de pe Cluj Arena se prezintă excelent, luni, la o zi după încheierea festivalului UNTOLD.
”La doar o zi după Untold, gazonul de pe Cluj Arena se prezintă într-o formă excelentă, gata să găzduiască meciuri pentru toți clujenii”, a spus Tișe, care a arătat fotografii cu starea gazonului.
Festivalul UNTOLD a avit loc la…
Citește mai mult pe Cluj24.ro