EVENIMENT
FOTO: Accident pe un drum din județul Tulcea. Trei persoane au fost transportate la spital
Trei persoane au fost rănite, miercuri dimineață într-un accident rutier produs pe DN 22 E87, în județul Tulcea. Din primele date, o șoferiță a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un copac.
Potrivit IPJ Tulcea, în dimineața zilei de 4 ianuarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Isaccea au fost sesizați, prin apel 112, despre producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești.
Din verificările preliminare efectuate de către polițiștii rutieri s-a stabilit faptul că, o femeie de 37 de ani, din Ucraina, care conducea un autoturism pe DN22/E87, din direcția localității Niculițel către Isaccea, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un arbore de pe aliniament.

În urma impactului, conducătoarea auto și doi pasageri aflați în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la o unitate spitalicească din Tulcea.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
EVENIMENT
Mesaje de Anul Nou 2026: Cele mai haioase SMS-uri și mesaje pe WhatsApp de ”La mulți ani” pentru mămici, tătici și bunici
Mesaje de anul nou 2026, pentru bunicii mai glumeți. Cele mai haioase mesaje pe care le puteți trimite bunicilori pe WhatsApp sau SMS de Revelion 2026.
Anul 2026 bate la ușă, iar bunicii sunt printre cele mai importante persoane pe care le mai avem în viață, parte dintre noi. Drept urmare, trebuie le se trimitem minim un mesaj de La mulți Ani, fie prin SMS, fie prin WhatsApp.
Citește și MESAJE DE ANUL NOU 2026: SUTE de URĂRI de ANUL NOU, SMS cu FELICITĂRI. MESAJE frumoase de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Programul de funcționare și de plată a taxelor și impozilor locale de sărbători la Primăria Cluj-Napoca
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă că luni, 12 ianuarie 2026 se vor deschide ghişeele de relații cu publicul pentru încasarea impozitelor/taxelor locale, ratelor, chiriilor, operare documente și eliberare certificate de atestare fiscală. Tot de la această dată se vor realiza operări în baza de date și se vor emite certificate de atestare fiscală.
Primăria Cluj-Napoca le recomandă cetățenilor să...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
U-BT Cluj-Napoca a învins dramatic echipa poloneză Slask Wroclaw, cu scorul de 94-92 (22-17, 27-34, 21-23, 24-18), marţi seara, în BTarena, în Grupa A a competiţiei de baschet masculin EuroCup.
Victorie în ultimele secunde
Meciul a fost echilibrat în cea mai mare parte a timpului, dar pe final Slask a condus de câteva ori la şase puncte (77-71 şi 83-77), înainte ca ”U” să revină şi să egaleze, 90-90....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când pică PAȘTELE Ortodox și Catolic în 2026. Situația frecvent întâlnită în calendarul creștin
Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, marcând Învierea lui Iisus Hristos. Deși semnificația este aceeași pentru toți creștinii, data la care este sărbătorit Paștele diferă adesea între Biserica Ortodoxă și cea Catolică. Anul 2026 este un astfel de exemplu.
Când pică Paștele în 2026
În Calendarul Ortodox 2026, Paștele catolic va fi sărbătorit pe 5 aprilie, iar Paștele ortodox pe 12 aprilie, din cauza diferențelor de calendar și de metodă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
