EVENIMENT
FOTO: Accident spectaculos cu BMW răsturnat pe cupeu, într-o localitate din Alba. Patru tineri implicați în accident
Patru tineri au scăpat cu răni ușoare după ce au fost implicați într-un accident spectaculos într-o localitate din județul Alba. Însă autoturismul în care se aflau – un BMW – a fost serios avariat.
Potrivit ziarului Alba24.ro, accidentul s-a produs sâmbătă, la miezul nopții, iar în BMW-ul condus de un tânăr de 23 de ani se mai aflau încă trei tineri cu vârste între 18 și 24 de ani.

Conform IPJ Alba, accidentul s-a produs pe DN7, la kilometrul 335, când, la intersecția cu breteaua de intrare pe autostrada A1 șoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a intrat în derapaj și a acroșat bordura scuarului median. Apoi mașina a pătruns pe contrasens, unde a acroșat parapetul metalic și un stâlp de iluminat. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe cupeu.

Din fericire, în urma accidentului șoferul și doi din cei trei pasageri, un tânăr de 18 și altul de 24 de ani, au suferit leziuni ușoare și au fost transportați la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
EVENIMENT
Trupa rock Deep Purple revine, anul viitor, în concert la Cluj-Napoca. Biletele, de vânzare începând de vineri
Deep Purple, una dintre cele mai importante formații rock din lume, anunță concertul din România, din data de 1 octombrie 2026, ce va avea loc la Cluj-Napoca, pe BT Arena. Celebră pentru că a definit sunetul rockului timp de mai bine de cinci decenii, Deep Purple rămâne una dintre cele mai apreciate formații din lume.
Biletele vor fi disponibile exclusiv pe Eventim.ro, începând de vineri, 21 noiembrie 2025, la ora…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Rezidențiat cu locuri tot mai puține la Cluj. Prof. Marcel Tanțău: „De ce îi formăm, dacă nu au unde lucra”
În acest weekend, 1.159 de candidați au susținut examenul de rezidențiat la Cluj-Napoca, concurând pentru doar 376 de locuri și 35 de posturi scoase la concurs.
Cifrele sunt semnificativ mai mici față de anul trecut.
Locuri tot mai puține pentru tinerii medici la Cluj
Potrivit rectorului UMFIH Cluj, prof. dr. Anca Buzoianu, în acest an au fost 311 locuri la Medicină, 40 la Medicină Dentară, 25 la Farmacie…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Val de controale rutiere la Cluj. Aproape 600 de șoferi și pietoni, sancționați. Polițiștii au dat amenzi de 170.000 de lei
Polițiștii clujeni au derulat, în perioada 10 – 16 noiembrie, o amplă acțiune rutieră pe principalele artere din județ, vizând creșterea siguranței în trafic.
Verificările au avut loc zilnic, în intervalele 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00, și au vizat în special vitezomanii, depășirile riscante și abaterile care cresc riscul de accidente.
Amenzi de 170.000 de lei
Rezultatele au fost pe măsură….
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Marea Lojă Națională din România (MLNR) organizează, miercuri, la Cluj, un eveniment în cadrul căruia vor fi premiate o serie de personalităţi clujene.
MLNR celebrează excelenţa
„Marea Lojă Națională din România are onoarea de a vă invita la Gala Elitelor Clujene, un eveniment de înalt prestigiu dedicat celebrării excelenței academice, științifice și culturale a comunității universitare…
Citește mai mult pe Cluj24.ro


