Connect with us

EVENIMENT

FOTO: Acțiuni ale polițiștilor din Olt pentru combaterea delictelor silvice. Amenzi de peste 10.000 de lei

Publicat

olt actiuni lemn 1

Polițiștii din Olt au aplicat în urma unor acțiuni desfășurate timp de 3 zile, pentru combaterea delictelor silvice, amenzi de peste 10.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al IPJ Olt, în perioada 7-9 martie 2023, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au efectuat activități de control pe linie de verificare a respectării normelor legale privind depozitarea și comercializarea materialului lemnos, aplicând 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.000 de lei.

Astfel, în cadrul activității, polițiștii au constatat faptul că la o societate comercială din orașul Piatra-Olt există diferențe între stocurile scriptice, înregistrate în aplicația SUMAL și stocurile faptice, inventariate la data efectuării controlului, fiind identificați 1,72 metri cubi de material lemnos fără documente legale de proveniență.

olt actiuni lemn

Societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 1,72 metri cubi de material lemnos, fără documente legale de proveniență.

Tot în orașul Piatra-Olt, politiștii au identificat o altă societate comercială, care, deși era autorizată să dețină spre comercializare material lemnos, nu deținea documente legale de proveniența pentru 8,9 metri cubi de material lemnos.

olt actiuni lemn 2

Societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea fizica a celor 8,9 metri cubi de material lemnos, fără documente legale de proveniență.

De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii au depistat un bărbat de 35 de ani, din comuna Vadastra, care deținea spre comercializare cantitatea de 12,65 metri cubi de material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență.

Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 12,65 metri cubi de material lemnos fără documente legale de proveniență.

Cantitatea de 8,9 metri cubi de material lemnos ce a fost confiscată, a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Slatina.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Unele medicamente pot lipsi temporar din farmacii, în acest an. Ce spune Ministrul Sănătății

Publicat

ministrul sănătății a anunţat cine va fi exceptat de la

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a avertizat duminică că pot apărea și în acest an discontinuități în aprovizionarea cu anumite medicamente la farmacii, însă a subliniat că aceste probleme nu sunt generate de lipsa fondurilor sau a unui cadru legislativ adecvat, ci de dificultăți în procesul de producție.

„Mai apar crize din discontinuități de producție. Există perioade în care producătorul nu alimentează farmaciile pentru o săptămână-două cu anumite...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Situație rară la Curtea de Apel Alba: Fosta iubită a lui Kreiner este și parte vătămată, dar și inculpată într-un alt dosar penal

Publicat

concubina lui adrian kreiner, reȚinutĂ în dosarul mamei ucise de

Fosta concubina a omului de afaceri Adrian Kreiner, Adriana Viliginschi, va ajunge la Curtea de Apel Alba Iulia, în calitate de suspect într-un alt dosar penal. De asemenea acesta și parte vătămată în dosarul care deja se judecă la instanța din Alba Iulia, cazul crimei omului de afaceri din Sibiu.

Însă, acesta a fost recent arestată preventiv (într-un dosar penal distinct) la cererea procurorilor din Sibiu, fiind cercetată pentru complicitate la omor calificat. 

Femeia a făcut...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Bărbat dispărut în apele barajului Gilău. Intervenție a pompierilor și scafandrilor din Cluj

Publicat

whatsapp image 2026 02 09 at 07.53.42 e1770616913932.jpeg






Echipajele de intervenție din județul Cluj desfășoară, în aceste momente, o amplă operațiune de căutare-salvare după ce un bărbat ar fi dispărut în apă, în apropierea barajului din localitatea Gilău. Autoritățile au intervenit rapid, mobilizând mai multe resurse pentru localizarea persoanei.

Alarma a fost dată după ce o persoană aflată în zonă ar fi observat bărbatul în apropierea barajului,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

România lansează un nou instrument european de sprijin pentru start-up-uri și IMM-uri în creștere. Câți bani se pot lua

Publicat

2026 va fi anul fondurilor europene pentru românia. ministrul de

România lansează un nou instrument european de sprijin pentru start-up-uri și IMM-uri în creștere. 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a aprobat o schemă de ajutor de minimis în valoare de aproximativ 19 milioane de euro, menită să susțină start-up-urile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) aflate în faze de creștere prin acces gratuit la servicii esențiale pentru dezvoltare, se arată într-un act oficial publicat recent.

Schema a fost...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe